Caţavencii

Halal patriot: Călin a plecat să se roage în străinătate

Călin Georgescu a plecat la Muntele Athos, unde va sta trei zile în post și rugăciune. Asta dacă nu-l scot călugării în șuturi și flegme când or auzi că Iisus s-a născut la Motru.

Euro atinge un maxim istoric înainte de moțiune. Noroc că noi, românii, nu prea știm istorie, altfel nu am face ce facem.

Potrivit Financial Times și CNN, Putin ar sta ascuns în buncăr de teamă să nu fie asasinat. Deci e mai simplu, trebuie doar turnat ciment peste buncăr, cum s-a procedat cu reactorul de la Cernobîl.

Volodimir Zelenski a zis că „dronele ucrainene ar putea participa la parada lui Putin“ de 9 mai. Deghizate în generali ruși, bineînțeles, că altfel nu trec de pază.

Radu Berceanu: „La PNL e o lungă tradiție de canibalism. Își mănâncă președinții“. Zise el, unul din cei care au mâncat la un moment dat un partid întreg, plus niște multe, multe contracte. Doamne, că pofticioși au mai fost!

Avarie majoră în Capitală: peste 3.500 de blocuri au rămas fără apă caldă. Țevi am tot înlocuit și nu merge, poate e vremea să înlocuim blocurile sau oamenii.

Arhiepiscopia Alba Iulia a dat un comunicat în care spune că numitul Cristian Pomohaci ar ține slujbe ilegale într-o „mănăstire“ improvizată. Nici nu vreau să știu ce fețe vor face înalții prelați când vor afla că le ține în pielea goală.

Exit mobile version