Regimul Băsescu este în comă. Nu mai dă nici un semn de viaţă politică, deşi pare încă bine conectat la aparatele puterii. Marele vorbitor în public, preaiubitorul de popor şi făcătorul de jacuzzi în mulţime pare să fi intrat în pămînt. El, care pînă mai ieri se răţoia la Raed Arafat, care descăleca din Mercedes pentru a se cocoţa pe Constituţie, care umbla cu fesul pe cap prin localităţi inundate dînd indicaţii preţioase, boteza copii şi se arăta precum Cuza prin pieţe, încîntat de infinita-i naturaleţe, el nu are acum nici măcar demnitatea de a apărea într-o banală conferinţă de presă la Cotroceni.
În schimb, şi-a scos la înaintare marionetele. Premierul Boc, bărbierit în viteză şi cu faţa umflată de nesomn şi de ascultat ordine, iese ca o cîrtiţă din galeriile Puterii şi bîiguie timorat aceeaşi partitură de vorbe xeroxate din cărticica portocalie despre reformă, austeritate şi dialog social. La fel, Sever Voinescu, care recunoaşte legitimitatea protestelor, deşi cu două zile în urmă îi numea „nevrotici“ pe cei care ieşiseră în stradă. Îi invită şi el la dialog pe un ton prietenos, de îmbuibat arogant care convoacă un hămesit să-i miroasă bucătăria.
Probabil că şi Elena Udrea îşi caută la această oră o perucă brunetă, de camuflaj, şi o geantă banală de vinilin în cazul în care ar fi împinsă de nevoi să iasă din casă pentru a-şi cumpăra o sută de grame de icre negre şi o şampanie pentru cină. A fost nevoie doar de un week-end agitat, în care prin aerul pieţelor simbolice pentru România anului 1989 au zburat nu doar vorbele nemulţumirii contra preşedintelui Băsescu şi a camarilei lui, dar şi pietre de caldarîm şi lacrimogenele jandarmilor, pentru ca mica noastră istorie suferindă să-şi schimbe cursul.
Şi nu criza economică a fost cauza de substanţă a acestei ieşiri în stradă, ci ostentaţia dispreţului portocaliu. Minciuna băsesciană devenită banalitate, limbariţa de lemn de esenţă moale a lui Boc, ambiţia şi năravurile politice de Lupească ale Udrei, toate astea i-au împins pe oameni să iasă în stradă mai abitir decît austeritatea. Mult invocata curea care se strînge nu a diminuat deloc grosimea taliei baronetului portocaliu, ba dimpotrivă. Un psiholog colectiv al popoarelor ar spune despre român că are un soi de rezistenţă sporită la regimuri autoritare. Poţi să-l calci pe coadă cu bocancii, să-i insulţi inteligenţa şi să-i bagi adînc mîna în buzunar pînă să obţii o reacţie. Anii lungi de dictatură surdă au făcut din el o fiinţă capabilă să suporte o forţă de torsiune uriaşă. La intervale regulate însă, eliberează brusc toată tensiunea într-o singură răbufnire şi-l plesneşte peste bot pe cel care l-a supus apăsării. Acum, botul este al lui Băsescu.