Nu ştiţi ce-i ăla „hikikomori“? Nici eu nu ştiam, dar am fost la piesa* asta şi m-am făcut deştept în cap. Nu mă făceam, dar era unul în spatele meu care a vorbit tot timpul, mi-a lichefiat creierii de câte agerimi a putut să dea din el. E-adevărat că vorbea încet şi doar pentru uzul gagicii pe care-o vrăjea, dar eu ce vină am că încă aud bine?!
Pe scurt, hikikomori înseamnă un tip de băieţi care se închid în casă şi trăiesc pe banii altora. Observaţie: unul de-ăsta stă singur în casă cu anii, casa e-a părinţilor şi tot ai lor sunt şi banii de păpică. În piesa noastră avem de-a face cu o variantă europeană a fenomenului: băieţii sunt bărbaţi, nu stau singuri, ci împreună, iar casa şi banii sunt ai prostului de stat asistenţial (să ne trăiască!). Nu mai trebuie precizat că statul cu pricina nu e statul român, asta se-nţelege. La început nu te prea prinzi ce-i cu ăştia şi de ce-s aşa „aerieni“, până afli că dragii de ei sunt în proces de dezinstituţionalizare (nu vă enervaţi citind cuvântul ăsta, că destul m-am enervat eu scriindu-l!), adică tocmai au fost daţi afară de la casa de nebuni, unde cică prestaseră foarte bine. Doctorii au zis că merită şansa de a reintra în normalitate şi i-au pus pe făraş, şi-uite aşa ajung cei doi hikikomori ai noştri să împartă colivia. Ce iese, deja bănuiţi…
Dacă vă recomand piesa? Da, categoric. În ciuda faptului că mie nu mi-a plăcut: am avut şi eu cândva o perioadă de recluziune, deci ştiu exact cu ce se mănâncă sportul ăsta. Nu e deloc amuzant, vă garantez. Totuşi, lumea din sală râdea ca la circ. Oare sunt românii complet imuni la depresie sau o fi vorba de mecanismul „capra vecinului“?!
* Elling, dramatizare după Ingvar Ambjornsen, la Teatrul de Comedie. Regia: Vlad Massaci. Cu: Mihaela Măcelaru, Şerban Georgevici, Sandu Pop şi Marius Florea Vizante.