A aborda dintr-o perspectivă monografică biografia şi bibliografia unui scriitor ca Norman Manea e un act de curaj critic. Tînărului istoric literar Claudiu Turcuş nu-i lipseşte curajul, de vreme ce a ales să debuteze editorial cu Estetica lui Norman Manea*.Cartea desfăşoară şi limpezeşte literar cazul Manea, aşa cum volumul unui alt debutant din 2012, Mihai Iovănel, desfăşoară şi limpezeşte ideologic cazul Sebastian.
Şi Mihail Sebastian, şi Norman Manea reprezintă nişte cazuri sau nişte probleme ale literaturii şi culturii române în ansamblul lor. De la literaritatea unui text şi autonomia esteticului – şi pînă la instrumentarea acestei literarităţi şi a autonomiei esteticului, cu obiectiv de asemenea politic, cei doi scriitori au fost trecuţi prin grile de evaluare mixte, inconsecvente cu propriile presupoziţii, pentru a fi „scoşi” corijenţi la proba talentului.
Căci proba caracterului fusese trecută, cu brio, atît de scriitorul din interbelic prins între gratitudinea faţă de Nae Ionescu şi propriile convingeri democratice, cît şi de scriitorul plecat, în anii ’80, din România ceauşistă şi impus într-un New York unde continuă să scrie în limba română. Aceşti doi autori au arătat caracter acolo unde alţii şi-au arătat talentul de a se descurca.
Cît despre literatura „pură”, ea nu poate fi aplicată ca o ghilotină unor opere care, programatic, o resping. Nu poţi citi nici Gherla lui Paul Goma, nici Întoarcerea huliganului a lui Norman Manea dintr-o perspectivă artistă pe care ele o refuză şi o recuză.
Este motivul pentru care Claudiu Turcuş a procedat didactic şi metodic, subîmpărţindu-şi obiectul cercetării într-o Estetică şi o Etică, pentru a o implica, totodată, pe a doua în prima. Tînărul istoric literar plasează şi discută cărţile în contextul lor, arătînd „culoarul” modernist pe care Manea evoluează, complet diferit de cel al unor Marin Preda sau Augustin Buzura.
Receptarea literaturii lui Manea devine un revelator nu doar pentru gustul fiecărui critic (de la Lucian Raicu la Nicolae Manolescu), ci şi pentru mai vechi complexe identitare în perimetrul culturii noastre. Orice succes ar avea Norman Manea, orice premiu ar lua, aceasta va fi o nouă şi peremptorie dovadă a conspiraţiei iudeomasonice care îl împinge în prim-plan.
O hîrtie de turnesol care nu mai e valabilă, hélas!, şi pentru noua generaţie de critici.
*Claudiu Turcuş, Estetica lui Norman Manea, Editura Cartea Românească, 2012.