La nici o zi de la deschiderea pentru presă a „Mallului cultural” din București, reprezentanții lanțului de magazine de îmbrăcăminte H&M au declarat că intenționează să deschidă o filială și în cadrul Bibliotecii Naționale. Aceștia au mai spus că intenționează să fie primul brand care se ocupă de asortarea vestimentației cu cărțile.
„De exemplu, verdele cu auriu ale coperților din colecția Adevărului, nu merge cu foarte multe haine. De aceea ne bucurăm că avem din partea bibliotecii aproape 12,5 milioane de ediții de diferite culori, pe care le putem asorta cu orice fel de ținută.”, a declarat Alina Lombardo, stilist în cadrul H&M
Intenția retailerilor de haine este destul de realizabilă, dat fiind că, la un calcul simplu, numărul de locuri din sălile de lectură ale bibliotecii depășește cu mult numărul românilor care știu de fapt să citească.
„Aveam de ales ori să ne-aducem cititori din import, de-ăia de calitate, ca să umple sălile, ori să dăm spațiul liber la închiriere și chiar să facem bani.”, a declarat Elena Parmezan, directoarea Bibliotecii Naționale.
Decizia H&M a stîrnit interesul și altor lanțuri de a-și deschide magazine în bibliotecă. Dristor Kebab deja a luat în calcul deschiderea unei șaormerii în arhivă, iar Carrefour s-a apucat de făcut măsurători pentru a vedea dacă pot face un hypermarket în aulă.
