Caţavencii

Hormonel și Hormonica

Nick, Andrew, Jessi și Missy sînt elevi în ultima clasă de gimnaziu și avatarurile creatorilor Big Mouth, serialul animat setat la vîrsta cînd puberii descoperă sexualitatea, în care scenariștii și-au permis o privire amuzată spre vremurile primelor lor experiențe sexuale, inserînd fragmente cvasi-autobiografice ale vieții de adolescent în suburbiile newyorkeze.

Invitații speciali sînt monștrii hormonilor masculini și feminini, duhurile care ies din lampa frecată sub pătură de eroii noștri ca să ia rolul confidentului pe care proaspătul adolescent nu prea îl are în etapa asta de dezvoltare; monștrii le explică puștilor deschis, fără false pudori, problemele fetelor și ale băieților ajunși la momentul maturizării, un subiect pe care părintele/profesorul se cam ferește să-l deschidă. La 13-14 ani, ești jenat de corpul tău, care se schimbă foarte rapid, e în continuă creștere de la o zi la alta; există un amestec de frică și rușine față de o chestie biologică perfect normală, se întîmplă o mică dramă adolescentină prin care fiecare trece cum poate, cu atitudinea rebelă sau cu frustrarea specifice perioadei cînd nu ești nici copil, nici adult.

Big Mouth are curajul să trateze în cheie erotică faze sensibile ca primul/prima prieten/prietenă, primul sărut, prima dragoste și prima ceartă; episoadele sînt, practic, mici lecții de educație sexuală. Interpretarea explicită a situațiilor o să le cadă cam greu bigoților și serialul n-o să ruleze prea curînd pe Cartoon Network, dar, pentru segmentul 14+ al anului de grație 2017, care, vorba bancului, e posibil să știe mai multe despre sex decît părinții, poate fi și educativă, și amuzantă. Cei oripilați de abordarea directă, de cuvintele tari pronunțate fără inhibiții și de unele faze mai stînjenitoare pentru firile rușinoase sînt invitați să-și amintească de prima poluție nocturnă, respectiv, de prima menstruație. Și de cîți adulți au avut alături care să le explice cu tact ceea ce li se întîmplă.

Big Mouth, 2017- , animație pentru foștii copii din actualii părinți, creat de Nick Kroll, Andrew Goldberg, Mark Levin și Jennifer Flackett, difuzat de Netflix.

Exit mobile version