În ultimii cinci sute de milioane de ani au fost cinci extincții majore ale vieții pe Terra. După definiție, asta înseamnă ca cel puțin 75% din specii să fi dispărut în mai puțin de două milioane de ani. Într-una dintre ele, The Great Dying, peste 95% din specii au, hm, murit, după cum spune și numele. Toate s-au întîmplat din cauze catastrofice, credem acum: asteroizi, vulcani, radiații cosmice, mișcarea plăcilor tectonice. Dar nu e cazul să vă doriți să fi asistat la așa ceva. Din două motive: 1) probabil nu ați fi supraviețuit și 2) sîntem în plină extincție, chiar acum.
Da, da, există semne că sîntem martorii unei extincții a speciilor care a început acum vreo 40.000 de ani. Cam cînd au început oamenii să părăsească Africa. 🙂
Speciile apar și dispar și fără evenimente extraordinare, de aceea există ceea ce se cheamă “rata de fond” a disparițiilor: de la una la cinci specii pe an. Dar în prezent se pare că dispar cam trei specii pe oră! – zice Convenția privind Diversitatea Biologică a ONU. E mai mult decît numărul de specii noi descoperite, și aparent este cea mai mare rată de extincție din istoria Terrei, conform Muzeului American de Istorie Naturală. Cei de la How Stuff Works au inventariat cauzele extincției speciilor. Judecați voi cîte dintre semne se află în jurul nostru.
Cea mai importantă cauză este pierderea habitatului – noi, oamenii, folosim cam jumătate din uscatul disponibil. Iar cei mai mulți cred că pierderea habitatului are de-a face cu uscatul. Dar, de fapt, oceanul e cel mai în pericol: pînă în 2012, jumătate din coralii din lume dispăruseră. La fel, o treime dintre pădurile de mangrove. Nu mai zic nimic de pescuitul excesiv. Întrebați-i pe conservaționiștii Deltei.
O altă cauză majoră este pierderea biodiversității. Poate mai țineți minte marea foamete a cartofului, din Irlanda anului 1845. Ea a fost provocată de o ciupercă transportată de aer și care a distrus toți cartofii, din cauză că biodiversitatea speciei cam dispăruse. Avea de-a face tot cu pierderea habitatului: o suprafață mai mică a dus la o diversitate genetică mai mică, deci o sensibilitate mult mai mare la paraziți. Se întîmplă și azi: monoculturile și exploatările fermiere industriale duc la exact același lucru, prin înlocuirea diversității de pe o suprafață mare cu o singură cultură.
Speciile invazive sînt un alt factor: introduse într-un ecosistem nou, dacă nu au prădători naturali, populațiile lor scapă de sub control. Și mănîncă totul. Aparent, speciile invazive contribuie la distrugerea a 42% din speciile pe cale de dispariție din lume.
Alt motiv de extincție este creșterea temperaturilor. Diverși cercetători spun că cel puțin un sfert dintre plante și animale ar putea să dispară din cauza încălzirii globale. O variație medie de doar un grad Celsius ar duce la periclitarea a peste 30% din specii.
Diferența dintre celelalte extincții și cea din zilele noastre? În trecut, viața aproape a dispărut de pe Terra din cauza unor factori asupra cărora ea, viața, nu avea nici un control. În schimb, se pare că ceea ce se întîmplă azi (cînd zic “azi” vorbesc geologeza, adică în ultimele zeci de mii de ani) își are cauzele în activitatea umană. Sîntem de departe cea mai invazivă specie, de încălzit planeta o facem la greu, afectăm biodiversitatea prin agricultură și, în general tot prin agricultură, ocupăm habitatul altor specii. O fi bine, o fi rău? Hai să ne vedem peste două milioane de ani, ca să hotărîm. Ce putem spune sigur este că vom avea o lume nouă. Nu știu dacă va fi și minunată.