Din lunga mermeleală românească numită PNRR. O istorie din care generațiile viitoare ar putea să învețe cum să nu fii prost. Asta în cazul în care nu vor fi mai proaste decât generațiile noastre și nu vor desființa Educația cu totul, considerând-o o gaură neagră pentru buget sau, de ce nu, o hoție.
România mai are la dispoziție trei ani ca să construiască nouă spitale noi, pe lângă cele trei regionale. Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a transferat 522 de milioane de euro din PNRR către un alt program european, astfel încât România să nu piardă banii pentru construcția de spitale noi. Investițiile din PNRR se opresc în toamna acestui an, iar spitalele sunt abia în faza de proiect, deci era imposibil să devină realitate. Mă rog, nu e ca și cum nu ne așteptam să se întâmple așa. Nu cred că e cineva care acum exclamă: „Dumnezeule, asta chiar e o surpriză!“. Acum, termenul-limită este 2029. Astfel, am câștigat trei ani pentru a ridica noile spitale. Pe scurt, „România a primit și bani, și timp“, susține Roxana Mînzatu.
Nu ne trebuie, doamnă! Nici bani, nici timp. Nu putem să accesăm nici banii, nici timpul. Nu suntem capabili. Puteți să scrieți acolo anul 2890 ca termen-limită, tot nu ne vom încadra.
Mi-a plăcut și cum s-a exprimat doamna Mînzatu, ușor panicată și ea de profesionalismul coleguților din țară: este ultimul tren cu fonduri europene pentru infrastructura din Sănătate, deoarece viitorul buget al UE va avea alte priorități. Nu-i nimic, noi oricum aveam de mult timp alte priorități. Nu știm care, dar ne vom prinde în următoarea mie de ani.
Vă mai amintiți cum urla Rareș Bogdan: „PNRR e un adevărat Plan Marshall pentru România“?
N-a ieșit Marshall, a ieșit planul „Marș, mă!“.