E vorba despre foamea de sex, desigur, că despre ailaltă foame nu mai are rost să vorbim, că şi-aşa nu ne-aude nimeni; poate că n-avem încă masa critică necesară, dar şi când o s-o avem, puteţi paria c-o să se-audă cu ecou multiplu. Am mers la piesa* asta cu titlu explicit (poate prea explicit… titlul original – „My Husband’s Wild Desires Almost Drove Me Mad“ – e oarecum mai subtil) cu gândul să râdem behăit şi să uităm de toate pentru o oră. Un fel de baie la creier, m-aţi înţeles. Din păcate, sau textul e forţat, sau noi (poporul!) suntem fără chef de glume, sau actorii au dat cinstea pe ruşine: piesa nu e ce-ar trebui să fie.
Îţi vine să râzi doar dacă ai crescut la ţară şi pui mâna la gură la orice vorbă frustă despre „reproducere“; ca tratament de şoc anti-pudibonderie, merge, dar parcă e cam puţin pentru un public care are de unde alege, şi nu de azi, de ieri, ci de nişte ani buni. De acord, suntem cu toţii penibili când ne-apucă bâzdâcul şi ne manifestăm ca atare, dar, ca să fie cu adevărat artă (şi încă artă dramatică), penibilul are nevoie de puţină subtilitate, de sugestie, de trimiteri isteţe. Altfel nu depăşim anecdoticul sătesc, de tipul „Mario, vino diseară în şură, ca să te f*t“, „Bine, Ioane, vin, c-am înţeles aluzia!“.
Există şi o parte categoric urbană în scenariu, şi anume inversiunea sexuală, care se pare că-n România încă îşi păstrează aura de inedit, de curiozitate exotică. Sau cel puţin aşa rezultă din piesă, deşi, dacă îmi amintesc eu bine, încă de prin anii ‘80 existau scenete TV cu Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, ea îmbrăcată în bărbat şi el în femeie. Ierte-mă Dumnezeu, dar nici atunci nu mi s-a părut nimic haios în chestia asta.
*Sex on the bici, de John Tobias, la Teatrul Mic. Regia: Nona Ciobanu. Cu: Adriana Şchiopu, Andreea Grămoşteanu, Sorin Medeleni, Florin Călinescu, Doru Ana.