Cînd nu sînt bani la buget, Guvernul face rectificarea tăind de colo şi cîrpind dincolo, după nevoi. Se ia de unde nevoile nu sînt urgente şi se dă acolo unde nevoile nu mai pot aştepta. Înainte de a băga foarfeca, Guvernul îşi dă cu presupusul într-o analiză de risc. Cît zgomot poate stîrni această operaţiune printre cei de la care se ia? Iar dacă e an electoral, cîte voturi se pierd tăind şi cîte s-ar căpăta cîrpind?
Primul care trebuie să facă zgomot e ministrul de la care se ia. Dacă ministrul suferă în tăcere sau protestează în şoaptă fiindcă îşi face socoteala că protestele şi pierderile n-ar fi cine ştie ce, foarfeca intră în acţiune, după ce i se mulţumeşte ministrului pentru înţelegere. Totdeauna printre miniştrii înţelegători se află cel care stă pe scaunul Culturii, în cazul de faţă Puiu Haşotti. Fostul muzeograf n-a zis nu cînd Florin Georgescu i-a arătat foarfeca, ba a mai şi îndreptat deştul către bugetul ICR-ului, pe care nu l-a iertat nici după demisia lui Patapievici. Şi din 42 de milioane de lei au rămas 28,5, deşi ICR-ul a apucat să cheltuiască, pe diverse proiecte, 29 de milioane. Ceea ce înseamnă că, dacă vrea să mai funcţioneze, ICR-ul trebuie să aducă bani de acasă şi să finanţeze din cerşit participarea României la Salonul de Carte de la Paris. Domnu’ Haşotti, dacă vrei să-ţi sărezi buricul pe icerişti şi după plecarea lui Patapievici, lasă fineţurile astea bugetare. Închide-le apa, domnu’ Puiu, taie-le curentul şi, dacă nu înţeleg nici aluziile astea, intră cu buldozerul peste ei!