În ultimul timp, cu avalanșa asta de arestări de la DNA, mă gîndesc tot mai mult la viața de apoi. Căci ce e moartea dacă nu un fel de arest preventiv etern, într-o celulă-zarcă paralelipiped cu lungimea de 2,5 m și înălțimea de 50 cm? Și hai să zicem că asta ai suporta-o, dar problema e cu cine te întîlnești Dincolo. Dacă, în loc să te întîlnești cu Hegel, cu Mozart, cu Aurelian Andreescu sau cu Dobrin, te vei întîlni peste cîțiva ani cu Bobonete, cu Ana Pauker sau – Doamne, ferește și ptiu, drace! – cu Monica Tatoiu, să-ți otrăvească zilele pentru tot restul morții tale? Iar noi, ortodocșii, n-avem decît rai ori iad, adică ori e laie, ori bălaie. De-aia mă și gîndesc să trec la greco-catolici, care au purgatoriu, unde, ca într-o sală de triaj de la Urgențe, mai schimbi o vorbă cu pacienții, mai strecori în buzunarul halatului unei asistente bănuțul ăla de ți l-au pus pe piept la înmormîntare etc., etc. Și chiar cînd liftul purgatoriului o ia cu tine în jos, nu în sus cum sperai, tot îți poți zice, cu spaimă: „N-o fi dracu’ chiar atît de negru…”
*
Că tot e azi 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii Celor Ce Muncesc: m-am plimbat ieri pe la tarabele din Piața Romană, să văd ce cadou mi-aș face. Numai fleacuri, numai kitsch-uri. Ba pe o masă am văzut și niște pliculețe cu prezervative cu gust de banană. Ce prostie, parcă asta le trebuie româncelor! Dacă aș avea niște bani de-un IMM, mi-aș deschide o făbricuță unde-aș produce numai prezervative cu gust de ciorbă de burtă, iar la fiecare pliculeț aș atașa, ca bonus, un mic ardei iute. Ce bărbat n-ar cumpăra așa un cadou iubitei, soției, colegei de birou? De 1 și 8 Martie, de Crăciun sau de zilele onomastice, ar fi rupere!
(va urma)