Caţavencii

Idiotus ex machina

Un bărbat aflat într-o mașină care se conducea singură a murit după ce mașina a intrat automat într-un TIR. Potrivit primelor informații, în timpul accidentului bărbatul se uita la unul din filmele din seria Harry Potter. Un film mult mai potrivit ar fi fost probabil Terminator, dacă tot vorbim de roboți care omoară oameni.

O firmă islandeză de turism i-a invitat pe jucătorii din echipa națională a Angliei să vină în Islanda și să vadă balenele ca să se mai destreseze după eliminare. Pe același principiu, jucătorii Islandei ar trebui să-și petreacă următorii douăzeci de ani în Provence, mîncînd brînză, ca să-și revină după înfrîngerea cu 5-2 din sferturi.

Potrivit unui apropiat, Barack Obama visează să se retragă în Hawaii și să-și deschidă un butic cu tricouri. Cu puțin noroc, o să fie vecin cu Iohannis, care visează să-și deschidă un butic cu tîmplărie.

Un bărbat din Marea Britanie a fost obligat prin hotărîre judecătorească să anunțe Poliția cu 24 de ore înainte să facă sex. Pare o chestie genială de făcut printr-un robot. “Dacă vreți să faceți sex, apăsați 1.” “Dacă credeți că sînt 50% șanse să faceți sex, apăsați 2.” “Dacă ați vrea să faceți sex, dar nu găsiți cu cine, apăsați 3.”

Exit mobile version