Din 2009 și în anii de după, culminând cu maltratarea publică a Greciei, toate vocile din media, toți gânditorii, filosofii, chiar și înțelepții astrologi de la RTV au spus același lucru: Uniunea Europeană este pe cale de dispariție. Asta dacă a fost vreodată o Uniune Europeană, iar nu două sau trei. Vedem cu toții o Europă în care singura dimensiune acceptată este cea de contribuabil.
Birocrație, minciună, lideri slabi, unii corupți, o Germanie puternică, un Sarkozy cu instincte de pudel, țări cu forță de negociere, țări slabe care sunt folosite ca forță de muncă și piață de desfacere a deșeurilor alimentare etc., austeritate fără limite și fără idei, o criză economică vărsată cu totul în capul cetățenilor. Marea Britanie era una dintre țările cu statut special în UE. Marea Britanie era una dintre problemele UE.
Acordul din februarie anul acesta dintre UE și Marea Britanie – un fel de mituire a Marii Britanii – nu făcea decât să adâncească problema. E uimitor cum actul vorbește de încurajarea schimbului de capitaluri, bunuri și servicii pe o piață liberă competitivă și, în același timp, de limitarea dreptului la muncă și liberă circulație în Marea Britanie a muncitorilor din Est.
Între timp, nu s-a schimbat nimic. UE a rămas pe mai departe un eșec care refuză să dispară sau să se reformeze.
Rămânerea Marii Britanii în UE nu ar fi reprezentat o victorie a UE, ci doar consfințirea, pentru a câta oară, a faptului că orice criză europeană e un nou prilej de-a mai lega o sârmă pe undeva, ca să nu cadă șandramaua.
Eh, e ciudat cum azi se vorbește despre cu totul alte greșeli: democrația asta exprimată atât de imperfect la referendum, gloata de proști și săraci ai Marii Britanii care au votat „greșit“.
E amuzant cum Juncker cere Marii Britanii ieșirea de urgență din UE pentru că nu te joci așa cu stabilitatea Uniunii. Mă rog, omul e mai în vârstă, o fi prins și acele vremuri când UE avea ceva numit stabilitate.