Statutul Elevului e ceva rău. Malefic. Sinistru. Diabolic. Genul de chestie care intră noaptea pe geam și se ascunde în dulap, de unde scoate sunete dubioase, doar-doar se vor speria copiii de poltergeist. În plus, lasă urme pe covor și nu vine niciodată în uniformă, ci în haine de firmă, ca să umilească săracii și să își arate buricul cu piercing. Pe scurt, cam așa poate fi rezumat valul de revoltă profesorală care a umplut de spume discuția legată de noul proiect.
Bine, nu s-au revoltat toți. Judecînd după reacții, s-au revoltat profesorii cărora statutul le amenință poziția de vechili.
Sigur, sînt formulări și cereri care amenință stabilitatea sistemului și nu e bine să fie acceptate. Asta dacă uităm că sistemul e clădit de 25 de ani pe reformă după ureche, pe pile, pe șpăgi, pe impostură, pe spectacole de magie pedagogică unde dispare calitatea an după an. Sau că singurele creșteri ale educației sînt alea la analfabetism sau la abandon școlar. Altfel, oamenii au dreptate, trebuie stabilitate, că altfel e anarhie. Probabil că așa ziceau și oamenii luminați din România acum 150 de ani: „Cum adică să mergem la budă în casă în loc s-o facem în fundul curții? Și cum adică să ne spălăm pe mîini cu apă care vine din perete? Ce-i bagabonțeala asta? Băi, noi avem tradiții, că altfel nu țineam grămadă țara asta atîtea sute de ani, deși abia ne-am unit de vreo șapte”.
Dar să luăm precizările incriminate pe rînd.
Elevii cer să nu le mai fie confiscate bunurile la şcoală – da, un mic cretin care strică toată ora cu ultima manea e o ipoteză plauzibilă. În plus, telefoanele și reportofoanele sînt rele, pentru că înregistrează cadrele didactice. De exemplu, pe alea care cer șpagă de Crăciun sau rag/urlă/țipă la elevi pentru că așa se face educație. Nu insist, cazurile au făcut carieră prin presă. Și e foarte bine.
Dreptul de a contesta notele primite – chiar zilele trecute a apărut cazul unei profesoare specialistă în note proaste, urmate de sugestii subtile de tip „toată lumea la pregătire la mine”. Situația e cunoscută, măgăria e dovedibilă, statul stă. Deci da, contestarea notelor e un lucru rău.
Dreptul de a fi informaţi cu cel puţin trei zile înaintea unei lucrări scrise – pentru că elevul trebuie să știe totul, oricînd. Pentru că școala pregătește pentru viață și viața e plină de surprize. Nu știi niciodată cînd poate sări din tufiș o gagică de la HR care să urle: „Avem un post de manager special pentru tine, dar trebuie să ne spui acum, pe loc, între ce ani complet irelevanți a domnit un voievod obscur din veacul al XII-lea!”. În plus, nu e ca și cum mediile anuale ar conta la admitere. Sau că educația românească ar trebui să promoveze idei periculoase de tip „Hai să facem o chestie programată clar din start și nu heirupisme românești”.
Dreptul de a-şi evalua profesorii prin intermediul unor fişe anonime – profesorii buni ar fi chiar curioși. Ceilalți vor fi jigniți. Cum să-și permită niște țîngăi să-i judece pe ei? Elevii vin la școală ca să tocească materia, nu ca să învețe să judece.
Ultimele două le-am lăsat grupate. Elevii vor dreptul de a protesta. Și vor dreptul de a refuza să participe la cursuri dacă orarul s-a îngrășat cu mai mult de șapte ore pe zi. Foarte bine. În România se vorbește prea mult și se protestează prea puțin. Au fost zilele post-Colectiv și apoi liniște. Liniște în care șefii de partide au primit coloane oficiale. În care s-au votat pensii speciale. În care, în general, s-a revenit la nesimțirea mioritică. Și n-a mai urlat nimeni. Generații cu chef mai mare de protest sînt un lucru bun pentru societate.
Și orarul mai lung de opt ore zilnice? Nu, asta nu. Elevul trebuie învățat de mic cu overtime-ul. Că așa ajunge un sclav model pe plantație. Și în școală face overtime pe gratis, ca să nu ceară cumva un salariu prea mare cînd va ajunge angajat.
dar cu elevii nesimtiti care deranjeaza orele, a caror parinti vin la scoala si fac de ris profesorii? cu astia cum ramine? vrem educatie ca afara, eventual ca la colegiile vechi si serioase din UK dar stiti de exemplu ca acolo telefoanele sint intezise la scoala?
Nu văd toate astea schimbări majore ale jocului. Mă aștept să se lumineze și învățământul cum s-a edificat lumea corporativă exploatând zăcămintele de resurse umane: interzicerea sau restricționarea dispozitivelor – nu – ci moda BYOD, și profesorii isteți au început să folosească asta. Contestarea evaluărilor sau anunțarea lor cu trei zile înainte, hmm, nu-s de acord. Zic că re-evaluarea și un calendar general al lor ar fi mai realist. Învățarea din eșecuri, că doar ați spus de lipsa de importanță pentru viitor al notelor propriu-zise, ar înlocui stigmatizările. Aș îndrăzni chiar să sugerez ca elevii să aleagă când dau un anume test și să deprindă să își aranjeze programul pentru a trece peste acesta. Evaluarea profesorilor, văzut doar ca retur de experiență (englezescul „feedback”) ar fi benefică, dar bănuiesc că se deschide drumul către criterii de performanță nerealiste. Și dacă 7-8 ore de școală pare mult, este pentru că învățământul nu reușește să conceapă universul dincolo de materii și ore de curs. Într-un final, despre dreptul de a protesta, sunt de părere că educația civică și toate măsurile astea de promovare a valorilor democratice sunt tot un fel de indoctrinare. Hai să nu ne mai asistăm unii pe alții și să găsim un loc în care copii noștri să descopere cum să înfrunte viitorul.
Saracii profesori oprimati!
Pentru mine este clar faptul „insuccesurile” ( ca sa parafrazez o celebra absolventa!) din sistemul educational se datoreaza faptului ca cineva, acolo sus, gandeste cu partea gresita a corpului. Ma nedumereste in schimb faptul ca nu se aplica metoda „copy-paste” dupa alte sisteme, ale altora cu mult mai inteligenti si mai bine intentionati. Fiindca, in mod paradoxal, aceasta metoda a functionat atat de eficient pentru „creierele netede” aflate in ultimii ani in minister, ba chiar si in fotoliul de prim-ministru, cat sa-i faca sa para oameni instruiti si capabili. .Dar sa le explice cineva, asa ca la prosti, ca trebuie sa faca „copy-paste” dupa sistemul finlandejilor, suedejilor, englejilor etc. .Atat de simplu ar putea deveni…
Si pe langa asta, te mai bagi singur ca profesor in ceva top 50 pentru un milion de dolari premiu. Care premiu? Ala echivalent cu Nobel pentru invatamant. Pe merit? Nu prea, ca isteriile de la ore ti le stiu multi, dar nu comenteaza. Si daca te mai iei de ei ca nu te-au votat, se sperie si mai mult. Si uite asa iti creste cota la orele de pregatire. Si uite asa ma apuca o greata de nu mai scriu.