Mai toată lumea știe ce s-a-ntîmplat cu teatrele. Dacă nu-s bani (și chiar nu sînt, dar asta se va vedea la toamnă), adio colaborări și, pe linie directă, adio spectacole. Oamenii au protestat, actorii au cuvîntat (dar și despre asta vom vorbi mai încolo), politicienii și-au scos discursurile din țiplă. Pentru cîteva mii de oameni, asta înseamnă dezastru sau faliment.
Dar nici ăsta nu mi se pare cel mai grav lucru. România modernă e plină de bani lipsă și de nefericiri personale. Partea înspăimîntătoare e atitudinea „civică” a celor care stau pe margine, sparg semințe și au păreri. Ca de obicei, rețeaua socială a mai prima din România a dat cale liberă panseurilor lui Gîgă. O bună prietenă scrie o postare care m-a uns pe suflet, ca o tigaie cu slănină:
Văd că „social-democrații” și „liberalii” țărișoarei sînt în fine de acord: protestul actorilor și artiștilor e de kko, zic ei. Unii zic că n-ar trebui să protesteze pentru că „le-au mărit salariile”. Ceilalți le cer artiștilor să nu mai fie „asistați social”.
Nici o deosebire între ei.
Indiferent cine ne va conduce, vom sfîrși prin a trăi într-o lume în care arta se va rezuma la festivalul clătitelor, burgerilor sau micilor.
Ei bine, cele mai multe păreri îi confirmă, inconștient, temerile. Un părerist spune, cu mîndrie, că ori sîntem economie de piață, ori nu mai sîntem: Păi, și nu e așa? Să treacă la privat. Ce caută să stea la buget? Altul plusează: Vrem capitalism, dar cu bani de la stat – tot un fel de „capitalism de cumetrie”, dar cu iz artistic și… național. Din cîte știu, Caragiale nu era bugetar, nici Lucia Sturdza Bulandra sau George Vraca… Probabil că dacă Shakespeare era bugetar, astăzi n-ar fi știut nimeni de el…! […] actoria este o profesie prin excelență liberală, nu? De ce amestecăm actoria cu „sprijinul acordat de stat artei și culturii”? Statul ar trebui să sprijine Teatrul, ca instituție, nu să salarizeze actorii și regizorii. Se poate face asta? Desigur, dar în alți parametri, nu în cei cu iz bolșevic. Statul ar trebui să finanțeze proiecte, nu salarii, statul ar trebui să stimuleze concurența liberă pe piață, nu s-o carteleze. Sau: Dacă sînt buni, cum pretind, nu au cum să se teamă de concurență.
Mi-am permis să intru în joc și am scris și eu (părerea mea): Lasă, dom’le, cultura la privat, ce te tot zbați? Acești domni și doamne care n-au călcat vreodată în teatru știu mai bine cum merge treaba. Să supraviețuiască numai ce e strict folositor. Așa cum au dispărut librăriile, de avem jumătate din populație analfabetă funcțional, așa să dispară și teatrele. Să treacă toți la privat, că viața, cu puterea faptelor, va dovedi: nu e nevoie de teatru. Ce să ne mai batem capul? Și nici de filme nu e nevoie. Că și ele sînt finanțate. Ia să facă bine domnii regizori să se finanțeze singuri. Da’ ce, matematica folosește la ceva?
Hai, mă, facem o gogoșerie sau punem de-o manea. Ceva finuț.
1.085 de vizualizări
