Continuăm să recomandăm vizitarea Albei Carolina, recent renovata cetate din Alba Iulia. Nu numai de 1 Decembrie, ca politicienii care se îngrămădesc aici doar de Ziua Națională, ci și de, să zicem, 1 septembrie, ultima zi a festivalului Dilema Veche.
Odată ajuns în fața gării din Alba Iulia, ai de ales între a urca într-un autobuz banal sau în ruda sa de lux, autocarul cu etaj, care te așteaptă pentru un City Tour. Poate că o caleașcă era mai potrivită, îți zici și, după vreun sfert de oră de mers pe jos, urci strada cu macadam de după Poarta I, treci de obeliscul dedicat memoriei lui Horea, Cloșca și Crișan și îți faci o intrare triumfală pe Poarta a III-a, aia care-ți aruncă în față o punte cu lanțuri peste șanțul care, pe vremea cînd cetatea nu era atît de ospitalieră cu musafirii, era plin, pe lîngă apă, și cu alte surprize.
Apropo de intrări triumfale: în 1922, cu ocazia încoronării cuplului regal Ferdinand-Maria ca suverani ai României Mari, la cererea expresă a Reginei Maria, fortificațiile de la poarta proaspăt construitei Catedrale a Reîntregirii au fost îngropate, la urgență, în cîteva săptămîni, pentru o intrare triumfală în cetate a Majestăților Lor fix prin fața bisericii. Se spune că Regina n-ar fi vrut să intre în cetate decît pe aici – orice alt traseu ar fi presupus trecerea pe lîngă Catedrala Romano-Catolică. În replică, ceremonia s-a ținut afară, în fața clopotniței, pentru că Ferdinand era catolic și n-a dorit să fie încoronat într-o biserică ortodoxă. Deh, înalte rațiuni (și orgolii) de conducători de stat. De altfel, și ultimul edil ale cărui recomandări gestuale au fost, pentru multe construcții, fatale (în sensul că, cum mai dădea din mînă, cum mai dispărea cîte o casă veche, o biserică, ceva), Nea Nicu, a avut fixurile lui arhitectonice: în cartierul de lîngă cetate, un bloc vechi a fost tăiat în felii, ca o prăjitură, și mutat pentru a face loc măreței sale ctitorii, bulevardul care se termina, pînă nu demult, cu o parcare lîngă zidurile medievale.
Imediat cum intri în cetate, o să te întîlnești cu diverși cetățeni din bronz care stau de vorbă, citesc ziarul, se odihnesc pe o bancă. Sau se trag în poză cu vizitatorii care îi țin, familiar, de după umeri. Ceva mai încolo, Mihai Viteazul privește neputincios de pe cal la căruțele-tarabă la care negustorii vînd acum kürtoskalacs. Dacă auzi, la un moment dat, bătăi de tobă și vezi lume îngrămădindu-se într-un colț al cetății, înseamnă că s-a făcut 12 p.m. și urmează schimbarea gărzii: pe poarta de fier a curții dintre bastioane, oșteni pedeștri sau călare, cu steaguri și pușcoace, ies în pas de defilare, zîmbind la mulțime. Spectacolul zecilor de gură-cască care se calcă în picioare, căutînd un unghi cît mai bun pentru cameră, îi amuză, cu siguranță, de fiecare dată.
Turul ghidat al celor trei fortificații costă 10 lei și, pe lîngă alte atracții (vezi prima parte a review-ului cetății, cea a cronicarului Mihai Buzea), îți prilejuiește vizionarea ruinelor zidului roman, lîngă care, cică, săptămînal, niște localnici se joacă de-a înființarea castrului Apulum, într-un reenactment romanțat al evenimentelor de acum 1900 de ani, în care, de fiecare dată, se luptă dacii și romanii, iar la sfîrșit cîștigă românii.
Dar poate, înainte de plecare, vrei să-ți iei vreun suvenir: există, chiar la punctul de informare turistică din gangul de la Poarta a IV-a. De la replici de săbii, pistoale cu cremene, flinte și hărți medievale la machete de Mercedes de epocă (230 E), made in China.
