Să deschizi un restaurant de peşte în Cluj e ca şi cum l-ai închide. În Ardeal dăinuie de veacuri cultul porcului şi singurul peşte proaspăt care poate fi văzut aici înoată în librării, în atlasele zoo sau în conservele de sardine. Păstrăvăriile care împînzesc Transilvania se adresează unei minorităţi sofisticate de nebuni priviţi chiorîş, sau marilor pieţe din sud. Metro, Billa sau Cora au standuri pe care zac cadavre de doradă şi somon, dar nu pentru că le-ar mînca cineva, ci numai ca să poată fi bifat standardul divers al magazinului.
Restaurantul Pescador din Cluj e o idee la fel de ambiţioasă ca vînzarea casetelor porno către maici. În lipsa organului adecvat, clujeanului i se oferă un design futurist şi poveşti de ficţiune tipărite pe meniu. Ca să-l facă să muşte o momeală pe care el de obicei o scuipă, pescarii de la Pescador au tăvălit purismul grătarului şi al lămîii în sosuri grele, ardeleneşti. Peştele l-au înfofolit în şunculiţă, creveţii i-au asortat cu cîrnaţi, scoicile le-au încastrat în slănină, icrele le-au amestecat cu griş. Pentru specialităţile bucătarului, bucătarul ar trebui executat în dosul localului, fără judecată. Dacă ar exista, Tribunalul Pentru Crime Împotriva Bucătăriei De Peşte ar arde întregul stabiliment, avînd grijă să păstreze înăuntru, ca pe o umplutură ardelenească, patronii, preţurile mari şi peştele vechi. Ar trebui lăsat în viaţă doar vinul alb, excelent. Dar ăsta e, fără discuţie, alegerea mea.