E o tăcere profundă în politica românească. Da, aparent se agită lumea încă din primele zile ale anului, se anunță moțiuni, se ascut cuțite, se una și se alta. Dar, altfel, e o tăcere profundă. Nimeni, din nici un partid, nu îndrăznește să propună deschis un contracandidat pentru Klaus Iohannis. PSD știe că Liviu Dragnea nu poate candida decît dacă vrea să iasă din cursă din primul tur, cum știe și că Gabriela Firea s-a aruncat singură în aer, absolut gratuit, încît nici la Primăria Bucureștiului nu mai are șanse. USR n-are și nici nu va avea pe cine propune, iar PLUS se joacă de-a Cioloșul, deși nu există intenții reale pentru candidatura lui, considerată prematură. UDMR nu se agită, pentru că, și dacă anunță acum, și dacă anunță în ziua alegerilor că din partea lor va candida Hunor, tot aia e. ALDE nu anunță nimic pentru că așteaptă minunea: PSD să accepte pentru prima dată în istorie, de-adevăratelea, să susțină un candidat al altui partid. PMP, căci încă mai există PMP, nu s-a hotărît dacă vine cu Diaconescu sau cu Udrea cea exonerată de păcate. Așa că, deocamdată, Iohannis dansează singur în cursa pentru președinție. Sociologii, ăia lucizi, nu văd cum ar putea Iohannis să rateze un al doilea mandat. Serviciile sînt de acord, mai ales că investesc în continuare pe această singură carte. Acum un an, aproximativ, se vehicula prin culise și redacții un posibil candidat-surpriză al PSD-ALDE, în persoana istoricului și academicianului Ioan-Aurel Pop. Au auzit atât de mulți varianta asta, încât cineva a simțit nevoia să-i transmită un îndemn la reținere, prin lista lui Hodor, publicată în 22. Așa că Iohannis zburdă liber prin viața publică, simțindu-și mandatul doi asigurat. Singurul lucru ce ar mai putea opri acest marș triumfător este epuizarea. Totuși, omul a început să muncească încă de pe 3 ianuarie, iar asta ar putea să-i consume bateriile mai repede decît de obicei.
În pas vioi spre mandatul doi
