Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În pat cu redacția   – episodul 48 –

Zoom În pat cu redacția   – episodul 48 –

La începutul anului 1996, Academia Cațavencu a publicat una dintre cele mai tari anchete ale anului.

Ion Iliescu, președinte aflat la al doilea mandat, conform tuturor celor care știau să numere, și la primul conform lui însuși și susținătorilor săi, se pregătea de o nouă candidatură. Și, în paralel, făcea tot felul de gafe, mai mult sau mai puțin vizibile pentru marele public.

De ceva vreme, circulau informații și imagini cu Ion Iliescu în compania unor dubioși oameni de afaceri de origine arabă. Îi decora, îi plimba cu el la vizitele externe, îi primea la Cotroceni cu diverse ocazii oficiale. Probabil că nu era alegerea lui, în mod cert nu erau afacerile lui. Dar el era băgat la înaintare de gașca hrebenciucistă din partid, el era cel care credibiliza afacerile PDSR-iștilor cu lumea arabă, afaceri moștenite fără jenă de la Securitate.

Eu începusem să scriu din ce în ce mai des anchete. Nu doar să le scriu, ci să le și fac. Iar unul dintre domeniile de care mă ocupam era și atunci cel al serviciilor secrete.

Am săpat, am vorbit cu surse și, la un moment dat, am pus mâna pe niște documente absolut senzaționale. Dincolo de niște fotografii a căror existență tabăra lui Iliescu o nega vehement, am obținut și niște hotărâri secrete de guvern, care nu fuseseră nici măcar publicate în Monitorul Oficial, și prin care se stabileau condițiile în care România pregătea militar, în bazele armatei și ale serviciilor sale secrete, combatanți palestinieni.

Am studiat hotărârile respective, am citit cu atenție toate documentele pe care pusesem mâna, am vorbit cu mai multe surse capabile să-mi confirme sau să-mi infirme informația. Era ceva extrem de fierbinte, așa că am făcut mai multe copii ale documentelor și le-am împrăștiat în diverse locuri din București, în caz că.

La ședința de redacție de joi am anunțat că am un subiect foarte tare pentru pagina 3, dar vreau să-l discut după ședință doar cu șeful Biroului de Investigații, cu Doru, Piticu și cu Toma.

Noi obișnuiam să ne scriem materialele mai ales lunea, când aveam (și avem și acum) ziua de ediție. Așa că au fost destul de surprinși că le-am dat să citească direct materialul pe care voiam să-l publicăm. Prima parte, pentru că informația era atât de densă, încât nu încăpea într-un singur episod.

S-a citit materialul, în timp ce se vizionau și pozele, și parte din dovezi. În liniște totală.

Aveam doar 21 de ani și jumătate, dar și aproape șase ani de presă, plus alte câteva materiale foarte tari deja în portofoliu. Nu m-a întrebat nimeni de surse, nu m-a întrebat nimeni cât de sigur sunt de ceea ce am scris. Era atât de clar și atât de evident, iar documentele atât de edificatoare, încât nu era nevoie de explicații suplimentare.

Băieții au citit, au dat satisfăcuți din cap, poate că m-au și felicitat, și dădeau să plece care pe unde avea treabă. O parte în camera unde ne puseserăm o masă de biliard și unde îi curățam periodic de bani pe Groșan și pe Nea Tataie.

Doar că, atunci când toți ne strângeam lucrurile de pe birouri, pregătiți să plecăm, mulțumiți că avem o pagină 3 beton, a intervenit însuși șeful Biroului de Investigații, Cornel Ivanciuc. El nu era de acord cu publicarea respectivei anchete. Nu pentru că n-ar fi fost adevărat ce scriam acolo. Nu din o mie de alte motive posibile, ci pentru că, spunea neînfricatul Cornel, era prea periculos. Oamenii ăia, palestinienii, sunt capabili să ne arunce redacția în aer, ne-a spus Cornel. Or să năvălească peste noi comandouri de fanatici, ne vor împușca pe toți sau, dacă nu, vor pune o bombă la redacție. Și iar vom muri toți. Deci nu, el nu este de acord cu publicarea acestui material.

Am râs toți. Chiar am crezut că era o glumă. Nu era, Cornel Ivanciuc era foarte serios. Așa că s-a votat și, desigur, s-a decis publicarea materialului, singurul vot împotrivă fiind cel al lui Cornel.

Văzând că asta e decizia suicidală a redacției, a acceptat, dar a cerut să scrie el un soi de moto în arabă, ca să înțeleagă oamenii ăia că nu avem nimic cu ei, ci doar cu Iliescu, Văcăroiu, Hrebenciuc și ceilalți ca ei. L-a scris, l-am adăugat pe loc materialului și, în sfârșit, am ieșit din sala de ședințe a redacției. Asta era joi.

Vineri am aflat că șeful Biroului de Investigații al Academiei Cațavencu, neînfricatul jurnalist Cornel Ivanciuc, își luase concediu. Cât să acopere cele două apariții programate și eventualele represalii. Am apreciat pe deplin sprijinul…

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Cum se stie ca teroristii palestinieni erau antrenati in Romania inca de pe vremea lui Ceausescu, iar antrenamentul lor nu difera cu nimic de cele ale trupelor speciale, vezi chiar SEALS, Beretele Verzi, Spetnatz, etc, doua intrebari se ridica: Romania punea la dispozitie doar bazele de antrenament sau si instructorii? Daca punea si instructorii, de unde aveau ei experienta de lupta, ca doar nu de la cules de struguri si porumb?

  2. #2

    Of, mi s-a luat un bolovan de pe suflet. Am crezut ca ati uitat sa mai scieti istoria nastrusnicilor catavenci luat cu „ro-alerturile” specifice zonei unde locuiti sau, Doamne fereste, ati inceput deja pregatirile de Craciun. Multumesc pentru refrisarea memoriei.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint