Cele două materiale de la începutul lui 1996 despre palestinienii antrenați în România de către armată, Ministerul de Interne și SRI au făcut ceva vâlvă. Nici Guvernul, nici MAI, SRI sau SIE nu au răspuns solicitărilor noastre și nu au transmis nici o poziție oficială. Președinția României cu atât mai puțin. De confirmări nu era nevoie, pentru că documentele, din cale-afară de autentice, erau clare. Fotografiile, de asemeni. Important, pentru mine, a fost că nimeni nu a negat informațiile pe care le-am publicat atunci. Pentru că nu puteau fi negate.
La fel de important și tot pentru mine a fost că atunci mi-am pierdut complet respectul pentru șeful Biroului de Investigații al revistei. Un om care-și ia concediu fix în perioada în care publicam cele mai tari anchete ale anului, pentru că, pur și simplu, îi. era frică să nu ne arunce palestinienii în aer, nu prea mai avea cum să păstreze respectul nici măcar al puștiului de 21 de ani care eram atunci.
Dar nu a fost acela primul moment în care reacția lui Cornel m-a uimit.
Cu câteva luni înainte, în toamna lui 1995, venisem cu un alt material foarte tare: Virgil Măgureanu își făcea partid!
La acel moment, Virgil Măgureanu era directorul în exercițiu al Serviciului Român de Informații. Conform legii, el nu avea voie să facă parte din nici un partid politic. Iar Virgil Măgureanu nu făcea parte din vreun partid, deși apropierea sa de Ion Iliescu și PDSR era mai mult decât evidentă. Doar că Virgil Măgureanu își construia el însuși un partid: Partidul Noua Românie.
Într-o zi de vineri, pe la prânz, a avut loc prima conferință națională a PNR, a fost aleasă prima conducere și partidul a fost prezentat presei, în mod oficial. Desigur, nu s-a vorbit nimic despre Virgil Măgureanu care, vă amintesc, în 1995 nu avea voie să facă parte din nici un partid politic, d-apăi să mai și înființeze unul. Eu documentam subiectul de câteva luni bune, în tăcere.
În vinerea cu pricina l-am luat cu mine pe Mihai Constantin, care era în perioada de probă la noi, și am mers la conferința cu pricina. (Da, Mihai Constantin, actualul purtător de cuvânt al Guvernului și mulți ani ziarist și prezentator al jurnalului TVR, a fost, o vreme, în probe la Academia Cațavencu. Chiar dacă n-a fost să trecem împreună de perioada respectivă, Mihai a ajuns un ziarist foarte serios și respectat, noi ne-am văzut de drumul nostru și am rămas, sper, amici.) Așadar, după ce joi, la ședință, anunțasem că fac eu pagina 3, cu partidul lui Măgureanu, vineri am fost cu Mihai la conferința de lansare, am făcut câteva poze și am plecat cu mult înainte de pișcoturile care făceau deliciul restului presei.
Ajuns în redacție, am avut parte de o ședință restrânsă, în care Cornel Ivanciuc, șeful Biroului de Investigații, ne-a spus că ceea ce susțin eu, cum că PNR ar fi partidul lui Măgureanu, este neadevărat. Măgureanu nu-și face partid, știe el foarte sigur dintr-o sursă beton.
Cumva, am fost mai convingător decât Cornel, mai ales că aveam nume, date, legături între oameni și, în special, povestea lui Andrei Pleșu, pe care Virgil Măgureanu îl invitase la biroul lui de la SRI, îl așezase la o masă mai mult decât îmbelșugată și încercase să-l convingă să fie una dintre figurile din față ale partidului. Pleșu refuzase elegant, dar fusese și din cale-afară de mirat, văzând că șeful SRI, pe care până atunci îl considerase un om inteligent, încercase să-l cumpere cu o masă pe care se lăfăiau claponi, icre negre și purceluși de lapte, bazându-se pe forța de convingere pe care delicatese culinare o pot avea asupra unui filosof rubicond.
Materialul a apărut, stârnind enervarea multora dintre cei implicați în Noua Românie, care nu aveau nici un chef să se afle atât de devreme că sunt finanțatorii și oamenii de paie ai lui Măgureanu. Cornel a continuat să susțină că PNR nu este partidul lui Măgureanu. Și a făcut asta cu încăpățânare până în 1997, când, eliberat din funcția de șef al SRI, Măgureanu și-a asumat oficial funcția de președinte al Partidului Noua Românie.
In primul rand, imi pare rau ca din motive independente de vointa mea , nu am apucat sa va colind si sa va urez din toti bojocii ” La multi ani! ” . Pentru ca meritati.