Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În pat cu redacția – episodul 53 –

Zoom În pat cu redacția – episodul 53 –

Ne întoarcem pe la jumătatea ultimului deceniu al secolului XX, perioadă plină, în care încă nu obosiserăm și în care făceam, încă, o mulțime de trăsnăi.

Suntem, așadar, în martie 1995. Ion Iliescu e la al doilea mandat, Adrian Năstase este președintele Camerei Deputaților, Nicolae Văcăroiu este prim-ministru, iar Academia Cațavencu este revista săptămânală care a pus pe jar SRI-ul.

Da, o revistă cu zece redactori mari și alți câțiva colaboratori fideli, cu un tiraj de peste 100.000 de exemplare, speriase ditamai serviciul de informații al țării, serviciu care încă nu se curățase de cei câteva mii de securiști pe care-i moștenise de la fostul regim.

În martie, pe 26, este ziua de naștere a SRI. După ce, în lunile de după revoluție, nimeni nu mai voia să audă de Securitate, de ofițeri de informații și de alte drăcii din astea, sistemul se simțea orfan. Așa că, după incidentele sângeroase de la Târgu Mureș, de care Securitatea nu este nici pe departe străină, politicienii de la putere au profitat imediat și au susținut înființarea unui serviciu național de informații. Așa a apărut SRI, pe 26 martie, cum spuneam.

În 1995 se împlineau cinci ani de la înființarea SRI, iar lucrul trebuia marcat cum se cuvine, printr-o ceremonie urmată de o masă fină.

Pe noi nu ne invitase nimeni, desigur. Dar noi am considerat, mereu, că faptul că Academia Cațavencu a fost menționată în raportul de activitate al instituției, la capitolul presiuni efectuate prin intermediul presei, este o invitație permanentă la toate manifestările publice ale instituției. Așa că, aflând de ceremonia ce urma să se țină la Grădiștea, în unitatea ce funcționa și ca școală pentru viitorii ofițeri de informații, ne-am urcat în mașina redacției și duși înspre încolo am fost.

Eu în față, Cornel în spate, iar la volan Gabi Preutu. N-aveam invitație, n-aveam legitimații, n-aveam nimic. Doar un ecuson de presă în geam, fără valoare reală. Ne mai lăsa câte un polițist în pace, la o abatere minoră, dar nimic altceva. Și totuși, nu ne gândeam cum urma să intrăm la serbarea de cinci ani a urmașilor Securității. Urma să ne dumirim noi la fața locului.

Pe drum spre Grădiștea, ne-a ajuns din spate o coloană oficială. Am recunoscut Mercedesul bej al președintelui Camerei Deputaților. Gabi simte și el oportunitatea și ne ținem după coloană. Cam greu, însă, pentru că noi aveam o Dacia break obosită, de care s-a tras îndelung peste un deceniu. Dar Gabi a făcut minuni. Am ajuns la poarta UM-ului sereist lipiți de mașinile din coloana lui Adrian Năstase. Și așa am și intrat pe poartă, fără să ne întrebe nimeni nimic.

A fost frumos, înălțător. Ceremonial cu popi, demonstrație de karate în sala de sport, Vasile Văcaru, care era președintele comisiei parlamentare de control al activității SRI, a căutat disperat o toaletă. După vreo cinci minute, care probabil i s-or fi părut o veșnicie, a fost îndrumat spre destinația corectă, în căminul studenților SRI. Asta a fost și piesa centrală a reportajului pe care l-am scris cu Cornel de la eveniment. Am făcut și o hartă, indicând pe ea drumul victorios…

După ceremonie și discursuri, toată lumea, inclusiv noi, s-a retras înspre sala de protocol unde urma să se țină masa și dansul.

Cum Ion Iliescu, președintele, era cel mai mare în rang, nimeni n-a intrat în sala cu pricina până nu s-a îndreptat spre ușă primul bărbat al statului. Cum Iliescu a trecut fix pe lângă noi, mi-am luat inima-n dinți și l-am abordat: „Domnule președinte, sunt cutărică, de la Academia Cațavencu, și am o singură întrebare: cum vreți să fie colajul de pe prima pagină cu dumneavoastră, de săptămâna viitoare?“. A trebuit să repet întrebarea fiindcă, din cauza surprizei, nu a înțeles-o din prima. Când a perceput ce-l întreb, s-a întors destul de deranjat și mi-a aruncat peste umăr: „Cum vreți voi, nu mă interesează!“.

A fost un moment mișto, pentru mine, dar ne-am și deconspirat. Când am dat să intrăm și noi în sala cu sarmale, doi băieți acum vigilenți ne-au spus că noi n-avem invitație, așa că nu putem intra.

Am rămas ca fraierii în ușă, încurcând circulația și privind după Dan Andronic, ce se îndrepta încrezător spre pârjoalele SRI-ului, după ce mai înainte se întreținuse cordial cu adjunctul lui Măgureanu, generalul Gioni Popescu, care-i dăduse, discret, și un plic cu ceva documente.

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    Sa povestesti si despre colegul de la Constanta caruia ii plac surfingul cu zmeu, Madagascarul si zapada.

  2. #2

    OOO, onor clanul Andronic, un fel de familia Guldenburg care fermenta articole si caricaturi din dosare servite de chelneri cu mai multe uniforme.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint