O fi pus madam Buzoianu niscaiva ordine în Romsilva, cu angajări, prime de pensionare, șefi și alte cele, însă nu e ca și cum toate astea au rezolvat problema în totalitatea ei și regia a devenit, peste noapte, un model de glorie bugetară. Toată șerpăria din jurul pădurilor e mult mai mare decât niște nume și ștate de plată uriașe ori câteva reguli interne care le permiteau șefuleților să se simtă ca niște mici faraoni. Faptul că existau resurse pentru ca unii să trăiască în puf înseamnă că Romsilva, care se autofinanțează gen, exploata și cheltuia din greu.
Ca idee, Romsilva a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2.986.336.165 și un profit net de sub 10 milioane lei. Adică o rată de profitabilitate absolut ridicolă pentru așa o cifră de afaceri, cu atât mai mult cu cât discutăm despre un domeniu extrem de profitabil. Iar asta se datorează faptului că veniturile uriașe sunt dublate de niște cheltuieli pe măsură. Iată câteva exemple din ultimele săptămâni.
La mijlocul lui septembrie, Direcția Silvică Hunedoara, una dintre cele mai bogate direcții silvice din țară, scotea la mezat mai multe lucrări de întreținere a drumurilor din ocoalele silvice din subordine. Nu mai puțin de 9 contracte din 10 au fost atribuite. Cinci dintre acestea au fost câștigate de TANI DANONA SRL, alte trei de către Imperial PG și un altul de către FABISEB CRISANA SRL. În total, aproape 10 milioane lei vor merge spre întreținerea acestor drumuri forestiere.
În august, Direcția Silvică Caraș-Severin a atribuit o serie de contracte pentru exploatare de masă lemnoasă. GRIGODOR FOX S.R.L. va încasa 460.000 lei, plus TVA, pentru exploatare în Ocolul Silvic Olțelul Roșu. Idatim Bucovina SRL și PAM SA vor încasa ceva mai bine de 320.000 lei pentru exploatări în ocoalele silvice Nera și Bozovici. LUCASIVASCU SRL și WANNINGER SRL vor încasa aproape 400.000 lei pentru exploatarea masei lemnoase din ocoalele silvice Valiug și Caraș-Severin. Exploatarea masei lemnoase din Ocolul Silvic Teregova va scoate din conturile Romsilva aproape un milion, bani care vor merge către SC ANTONY MULTIFUNCTIONAL.SRL, S.C. MARTIN FOREST S.R.L. și MOIEXIM 79 SRL.
Tot în august, Direcția Silvică Ilfov a decis să reconstruiască o clădire în Cantonul Pasărea, din Ocolul Silvic Brănești. O lucrare de P+1E, atribuită firmelor TECHNOSEC GND SRL și Vice Com 95 S.R.L., care vor înacasa nu mai puțin de 2,2 milioane lei, plus TVA, pentru reconstrucția respectivei cabane.
Direcția Silvică Tulcea a hotărât, în luna august, să construiască o hală pentru recepția, prelucrarea și condiționarea semințelor forestiere. Au alocat 1,93 milioane lei pentru această investiție și, urmare a unei acerbe licitații, cu un singur participant, contractul a fost câștigat de Elcos Grup, pentru suma de 1,92 milioane lei.
În septembrie, Direcția Silvică Dolj a decis să achiziționeze servicii de împădurire pentru Ocolul Silvic Perișor. Au alocat aproape un milion, au organizat o licitație iar contractul a fost câștigat de Moexim 79 SRL, pentru 942.000 lei, plus TVA. De altfel, ei au avut nu doar cea mai bună ofertă, dar și singura.
Direcția Silvică Neamț, spre exemplu, a organizat două seturi de licitații accelerate, în valoare totală de aproape 7 milioane lei, pentru exploatări forestiere și transport de bușteni de la diversele ocoale silvice, primul set în luna martie și ultimul în iulie-august anul acesta. Cele mai multe contracte au fost atribuite, în mod foarte corect, unor firme care au licitat singure pentru respectivele contracte.
Acestea sunt, desigur, doar câteva exemple, contractele de achiziții ale Romsilva, pentru diversele direcții silvice, ocoale și cantoane, fiind de ordinul sutelor și miilor. De cele mai multe ori, exploatările de masă lemnoasă sunt atribuite în cadrul unor licitații la care participă câte o singură firmă, care și câștigă, an după an, contract după contract.
Romsilva a avut anul trecut venituri de 3.462.224.367 și cheltuieli cu 10 milioane mai puțin. Cu alte cuvinte, dacă scădem salariile celor peste 13.000 de angajați, restul banilor se duc în fel și fel de contracte, fie că vorbim despre servicii de exploatare ori achiziții de fel de fel. O reformă reală, dacă tot se vrea ca acest lucru să nu fie doar un exercițiu de imagine, ar însemna o analiză riguroasă a modului în care aceste miliarde, căci vorbim de miliarde de lei, se scurg din conturile regiei de stat către diverse firme mai mult sau mai puțin prietene de sistem și partid, care formează o veritabilă ciupercărie a profitului.
