Jurnalul lui Manuel Valls
(ministrul de Interne al Franţei)
11 septembrie 2012 – Încep să înţeleg de ce atît de mulţi romi expulzaţi aleg să se întoarcă în Franţa, în loc să rămînă în România. Să mergi cu taxiul de la Otopeni pînă în Bucureşti costă de zece ori mai mult decît un bilet de avion pînă la Paris.
12 septembrie 2012 – M-a surprins plăcut să văd atîtea monumente inspirate de arhitectura franceză în România. Arcul de Triumf, Palatul Cantacuzino, Turnul Eiffel de la Slobozia, Palatul Versailles cu 15 turnuleţe din Pipera.
13 septembrie 2012 – Nu înţeleg de ce se spune mereu că romii din România nu sînt suficient de integraţi. Am văzut cel puţin zece cetăţeni de etnie romă perfect integraţi în Ferrari-urile, Porsche-urile şi Lamborghini-urile lor.
14 seprembrie 2012 – În timpul vizitei la Cîmpia Turzii am avut ocazia să vizitez mai multe locuinţe ale romilor. Mi se pare un gest politicos avînd în vedere faptul că ei au vizitat de atîtea ori casele noastre. De cele mai multe ori noaptea, după ce au spart un geam sau au forţat broasca.
15 septembrie 2012 – Nu ştiu de ce, dar mereu am trăit cu impresia că majoritatea emigranţilor senegalezi, tunisieni şi congolezi din Franţa provin tot din România şi Bulgaria. Se pare că m-am înşelat, unii dintre ei vin şi din Ungaria sau Iugoslavia.
Jurnalul turistului canadian atacat de copii
14 septembrie – Dragă jurnalule, scriu în condiţii extrem de grele, cu mîna stîngă, deoarece dreapta mi-am fracturat-o într-un incident teribil. Un grup de copii m-a atacat cu pietre şi cărămizi în timp ce străbăteam un sat românesc. Erau mici, maximum 12 ani, puteam să le fac faţă la o adică, dar cine ştie cum interpreta lumea scatoalcele mele? Pînă la urmă, îi înţeleg şi pe turiştii ăia belgieni.
17 septembrie – Se pare că micuţii romi sînt extrem de violenţi. Pe viitor, o să trec prin satele lor doar atunci cînd au şcoală. Sînt sigur că merg intensiv la şcoală pentru că altfel n-ar şti franceză atît de bine, mai ales cuvinte obscure, din sfera lexicală a cerşitului.
18 septembrie – Am înţeles că şi trenul Orient Express a avut o soartă similară în România. Un grup de copii l-a atacat cu pietre şi i-a spart un geam. În condiţiile astea, eu pot să mă consider chiar norocos. Deşi m-au bombardat copiii, sticla de la ochelarii mei nici măcar crăpată nu e. Oricum, nu-i condamn prea tare. Poate că ce fac ei e o tradiţie în ţara asta. În loc să-i primească pe oaspeţi cu pîine şi sare, îi primesc cu pietre şi sare.