„Spectacol de studiu pentru licenţa anului III actorie, grupa A“ din UNATC – aşa scria pe foaia A4 care mi-a fost dată la intrarea în sală. Bun, mi-am zis. Hai să-i văd şi pe proaspeţii absolvenţi, pe monştrii sacri de mîine. Pentru că ştiam acţiunea piesei*, n-aveam nici o umbră de spaimă c-o să rîd şi-o să mă simt bine, aşa c-am stat blajin în ultimul rînd, să nu se prindă actorii că-s urmăriţi de ochi de caţavenc şi să dea în bîlbîială.
Încep cu fetele: Maier şi Puşcatu au intrat cel mai bine pe roluri, totuşi nu pot să bat lovituri de departajare, că Maier e mai sexy, dar Puşcatu a avut partitură mai pretenţioasă; Mihai şi Popescu s-au descurcat onorabil, cu aceeaşi diferenţă (prima e mai sexy, a doua a avut text mai greu); Feraru şi Tămăşanu n-au avut mai nimic de jucat, lasă, rămîne pentru „spectacolul de dizertaţie pentru master“ (nu ştiu, o exista aşa ceva?!). Dacă trag linie şi adun, aş zice că vor ieşi chiar actriţe din promoţia asta, numai să nu le fure televiziunile şi să le strice, ca pe atîtea altele de care s-a ales praful.
La competiţia masculină s-a impus Ştefănescu, de departe omul ce-a personalizat slăbătura asta de piesă; pe Pană l-a prins destul de bine postura de raging bull, iar Rotaru mi-a amintit perfect de rudele mele de la ţară, cu lăcomia lor de pămînt şi avere (porci, vie, delniţă!); Ionescu prea a plusat, făcînd pe virginul disperat să scape de „problemă“. Nu zic, te mai tîmpeşte hormonul, da’ nu-i nevoie să zvîrli cu el în toate părţile!
Cîteva cuvinte despre autor, deşi nu e frumos, că el, săracul, a murit cum a murit: slab, măi dragă! Foarte slab! O fi onorabil să fii os de ţăran şi să faci, pe cale de consecinţă, asemenea tip de artă; problema e că lumea s-a schimbat atît de mult, că pe nimeni nu mai interesează problemele ţăranilor tăi. Nici chiar pe mine, şi asta spune multe.
* Nuntă însîngerată, de Federico García Lorca, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie.