În noiembrie 2019, pe 4, mai exact, Ludovic Orban, zis și Șică, a fost uns prim-ministru. Venea 2020, an cu două rânduri de alegeri, economia părea pe plus (mai puțin greaua moștenire, ineluctabilă), se anunța un preludiu reușit al unei guvernări îndelungate, cu președinte PNL, guvern PNL, primari PNL, consilieri PNL, președinți de CJ-uri PNL și, el gran finale, Parlament dominat de PNL.
Dar, până să se dezmeticească Șică din euforia sărbătorilor, din febra cheltuielilor pentru rachetuțe, avionașe și alte alea plătite cu mult în avans, a venit nenorocita de pandemie. Pandemia – pandemie, greaua moștenire – grea moștenire, alegerile la ușă, na, mai scoate cămașa dacă ai pe unde.
Și, cum-necum, cămașa penelistă a ieșit de sub centuri, de sub bretele și și-a făcut de lucru prin țară, ca să arate cât de eficient a fost Guvernul Lui în doar câteva luni.
Așa s-au apucat Orban și Iohannis de inaugurat diverse.
În lunile stării de urgență, pentru că ăsta era trend-ul, Klaus Iohannis și premierul lui au inaugurat cu precădere spitale. De campanie, de carton, din containere, de mucava, nefuncționale, dar spitale. Au inaugurat o hală plină cu pereți de carton, păzită de roboți, prezentată drept spital pentru bolnavii de COVID. Au inaugurat spitalul militar din curtea Institutului „Ana Aslan“, care la ceva vreme a fost luat de apă. Au inaugurat TIR-urile ATI cumpărate pe banii unor fundații, au inaugurat, în general, tot ce avea, pe undeva, o cruce roșie pictată. Că mergeau, că erau utile, că au fost sau n-au mai fost folosite după inaugurare, că s-au stricat în perfect anonimat, nu mai contează. Cei doi le-au inaugurat, ei și-au făcut datoria.
Apoi, pe măsură ce se apropiau localele, și așa amânate, Iohannis și Orban, care-l urma mereu ca un cățeluș ascultător, au inaugurat metroul din Drumul Taberei, deși nu fusese recepționat așa cum se cuvine. Au inaugurat, mai apoi, trenul spre Aeroportul Otopeni, tren care, însă, va începe să circule de-abia anul viitor. Au inaugurat șosele de centură începute și aproape terminate de alții, au inaugurat bucăți de autostradă care vin de nicăieri și duc niciunde.
La începutul lui august, Orban a inaugurat cu artificii lucrările la începerea lucrărilor pentru un tronson din centura de sud a Bucureștiului și a anunțat că, până la finalul anului, va inaugura intenția de a semna contractele de lucrări de inaugurare și pentru celelalte două tronsoane. Da’ s-a luat cu altele. Cu alte inaugurări.
Ultima inaugurare de mare valoare este cea a stadionului Steaua. Căci ce și-au zis ei? „Băi, Steaua e echipa cu cei mai mulți suporteri din țară, le-am făcut stadion (mă rog, alții, noi, ce mai contează), hai să inaugurăm repde totul!“.
La stadionul din Ghencea, inaugurat cu mega-fast vineri, nu s-a făcut, încă, recepția lucrărilor. Dar s-a făcut inaugurarea, pentru că alegerile sunt pe 6 decembrie, nu are nimeni timp să aștepte detalii din astea minore. Dar a fost o inaugurare atipică pentru un stadion: fără sportivi, fără meci, fără nimic. Primul meci, cel de inaugurare, se va desfășura acolo de-abia prin aprilie 2021.
Dar nu mai contează. Ideea e să tai panglici, să spui vorbe simțite și să te bați cu pumnii în piept că ai inaugurat. Că totul e doar o mare farsă nici nu are importanță. Și-așa, cât o mai ține pandemia, n-o să ne prindem că inaugurările au fost niște minciuni, pentru că nici n-o să avem voie pe stadioane, nici n-o să prea avem voie să umblăm pe drumurile alea care încă nu sunt gata.
frecangeala, minciuni, ciordeli si repeat.. ca-asha-i rumanul, planuieshte, viseaza, ashteapta.. fapte, in alt deceniu.. .
Oh, ne-a onorat cu prezența domnul ministru, lumea liberala a fost răvășita de emotie ca l-a vazut pe dl.Bode.
Drumurile sunt la fel de proaste.l