Marți, 13 mai, pe Boulevard de la Croisette. Artera centrală a Cannes-ului geme de lume, iar frecventele gîtuiri de trafic împing șoferii spre nebunie. Dar ceea ce dă forță și sens răbdării stoice a localnicilor este poster-ul dedicat de Gilles Frappier ediției a 67-a a faimosului festival, arborat, ca un drapel, în toate vitrinele. Afișul care anunță mult așteptata deschiderea de mîine, miercuri, a celui mai mare festival cinematografic internațional din lume le-a fost inspirat autorilor de capodopera felliniană Otto e mezzo, prezentată, iată, în urmă cu o bună jumătate de secol.
Gestul grafic e simbolic. Deși pornit de la o singură fotogramă, e un omagiu liber, deschis atît filmului, cît și protagonistului Marcello Mastroianni, care reamintește importanța artistică a cinematografului european și italian. “Privirea actorului, tandra sa ironie plutind pe deasupra lentilelor negre ale ochelarilor, exprimă bucuria de viață caracteristică Festivalului”, se explică graficianul. Iar Chiara, fiica nemuritorului actor, s-a declarat mîndră că cea de a 67-a ediție a Cannes-ului cinematografic a ales figura părintelui ei ca un omagiu adus rezistenței artei cinematografice.
Alături de emblema ramurii de palmier strălucește, pretutindeni, și poster-ul filmului care are onoarea să deschidă parada filmelor anului, Grace de Monaco. Despre acest biopic a cărui premieră era anunțată încă de anul trecut, cu mari șanse la Oscar, s-a glosat abundent în presa franceză. De fapt, nimeni nu prevedea că tocmai el va marca deschiderea paradei canneze. Lansarea biopicului lui Olivier Dahan (cunoscut la noi pentru o altă biografie ecranizată, cea a lui Piaf) era prevăzută încă din februarie, dar, pe neașteptate, cu mai puțin de două luni înainte de a intra pe afiș, filmul în care Nicole Kidman deținea rolul lui Grace Kelly a fost retras din programul de lansări al principalului distribuitor. Ce se întîmplase?
Potrivit mereu bine informatului The Hollywood Reporter, pelicula provocase divergențe serioase între autorul filmului și distribuitorul său, Harvey Weinstein. Se spune că obiecțiile erau legate de montajul și lungimea peliculei. Ca urmare, data lansării a fost amînată pentru primăvara lui 2014, anume pe 14 martie, zi de lansare stabilită inclusivpentru România. Iată însă că și acest consens s-a dovedit fragil, fiindcă în martie premiera încă mai era amînată pentru o perioadă nedefinită, versiunea finală a regizorului fiind refuzată, iar terenul conflictului lărgindu-se.
În definitiv, despre ce e vorba în controversatul film?
Sigur, cînd, în 1956, numita Grace, legendara vedetă hollywoodiană devenită prințesă, l-a luat de soț pe încoronatul Rainier, Kelly era deja o “regină” a cinematografului, un star pornit pe calea unei cariere extraordinare. Dar în scenă a intrat, energic și irezistibil, Prințul de Monaco. Răsfățata Hollywood-ului trebuia să opteze între coroană și platou, alegere cu atît mai dificilă cu cît,în primii săi ani, cuplul a întîmpinat serioase amenințări politice. Pe cînd, după nuntă, Alfred Hitchcock îi propusese să se reîntoarcă la Hollywood, ca să joace, în Marnie, o milionară cleptomană (rol interpretat, pînă la urmă, de Tippi Hedren), blazonul principatului era în pericol fiindcă generalul De Gaulle amenința, nici mai mult, nici mai puțin, să anexeze Monaco, mica țară căreia Kelly îi devenise “alteță serenissimă”. Dar acceptarea ofertei lui Hitchcock ar fi slăbit moralmente rezistența principatului de Monaco. Actrița princiară l-a refuzat pe gloriosul cineast și a rămas fidelă dinastiei, salvînd-o, spun unii.
Adevărul este că evocarea momentului nu prea este, nici acum, pe placul coroanei Monaco-ului, și nici favorabilă moravurilor cinematografiei. Regizorul s-a plîns că schimbările dorite de distribuitor ar fi fost ”catastrofale” pentru film și că se doreao versiune ”curățită”, ”prietenoasă cu Hollywood-ul”. Cei care au ales, rupînd-o decisiv, pînă la urmă, cu polemicile istoriografice au fost atît Dahan, cît și organizatorii festivalului de la Cannes, care au adoptat biopicul, rezervîndu-i poziția de copertă a Festivalului și reamintind tuturor că au de judecat nu capitole obiective de istorie, ci reconstituirea liberă a unei drame, în speță o ipoteză-ficțiune.Rămîne de văzut cît de convingătoare vor fi imaginile acestei evocări a uneia dintre cele mai frumoase legende ale trecutului, fie ea cinematografică sau geopolitică. La ora la care aceste rînduri apar în Cațavencii,Nicole Kidman și Tim Roth, interpreții cuplului princiar, vor purta,pe covorul roșu al Teatrului Lumière, blazonul unuia dintre cele mai controversate filme ale anului. Un argument publicitar în plus, atît pentru film, cît și pentru festival.
