Caţavencii

Închisoare prin teleconferință

Un bărbat din Italia, condamnat la închisoare la domiciliu, le-a cerut polițiștilor să aibă milă de el și să-l mute la închisoare pentru că n-o mai suportă pe nevastă-sa. Astea sînt marile pericole ale work from home-ului: dacă ești corporatist, mai merge, dar dacă ești pușcăriaș, parcă ți-e dor de vremurile bune cînd puteai să fii înjunghiat la dușuri cu o periuță de dinți ascuțită.

Mai mulți cercetători europeni au descoperit că, pe termen lung, infectarea cu COVID-19 distruge celulele creierului. Bine, dacă ești printre fanii lui Șoșoacă, cică oricum asta ar trebui să fie ultima ta problemă.

Vladimir Putin nu înțelege de ce rușii sînt atît de ezitanți și nu vor să se vaccineze. Adică nu e ca și cum i-ar împinge cineva pe o fereastră deschisă.

Mai mulți americani au murit după ce s-au infectat cu o bacterie tropicală găzduită de un ulei pentru aromaterapie. Uite fix genul de știre care te poate determina să nu mai folosești niciodată ulei de aromaterapie, sau cristale magice, sau piramide ezoterice, sau tunelurile dacice din Carpați.

Un post local din America a difuzat din greșeală un clip porno în timpul buletinului meteorologic. Iată o provocare cu adevărat interesantă pentru Busu, nu ghicitorile lui cu care tot încearcă să-l gîdile pe Mihai Dedu.

Poliția din Austin, Texas, îi roagă pe cetățeni să adune chiar ei dovezi de la locul infracțiunilor pentru că n-are suficienți bani ca să-și permită. Din aceeași serie, polițiștii i-au rugat pe oameni să nu mai comită infracțiuni departe de secția de Poliție pentru că s-a scumpit foarte tare benzina și e păcat de banii contribuabililor.

Australia încearcă să vaccineze toți urșii koala din țară împotriva chlamidiei. Din păcate, foarte mulți urși nu vor să se vaccineze pentru că un cangur le-a zis că o să rămînă sterili pe trei generații.

Organizatorii concursului de frumusețe Miss Franța sînt dați în judecată de trei concurente pierzătoare care spun că au fost discriminate pentru că nu sînt suficient de frumoase. Urmează ca la concursul Miss Univers să protesteze mai multe klingoniene care să spună că n-au fost luate niciodată în seamă deși și ele fac parte din același univers.

Regele Juan Carlos al Spaniei a fost injectat cu estrogen pentru că apetitul lui sexual punea în pericol stabilitatea monarhiei. Iată, în sfîrșit, și o explicație oficială a motivului pentru care Cristi Borcea n-o să poată fi niciodată rege, decît cel mult pe o insulă izolată din Pacific, unde toți locuitorii sînt copiii lui.

Exit mobile version