Lansat miraculos ca speranță a PSD și PNL, independent cu imaginea șlefuită de reușita Capitalei Culturale Europene care a fost Sibiul în 2007, Klaus Iohannis a gravitat timid în jurul duetului Antonescu-Ponta, până în momentul în care instinctele de aligator imobiliar i-au spus că poate ataca. Și a făcut-o domol, cu mișcări greoaie, telegrafiate, dar bazându-se pe o mușcătură grea, mortală. E drept, l-au ajutat și mișcările de pocherist hazardat făcute de Crin Antonescu, omul care, la sfârșitul lui 2013, avea în mână cinci ași, pe care i-a pierdut rapid, pentru ca, în momentul când în PNL s-au etalat cărțile, să vadă o lume întreagă că nu mai are nici măcar o pereche de doiari.
Klaus Iohannis n-a plâns, nu i-a mulțumit dragului de Crin, ci s-a instalat triumfător pe scaunul de președinte al PNL, ocupând și tronul candidatului dreptei cu cele mai mari șanse de a ajunge în turul doi al prezidențialelor. Obișnuit cu presa îngăduitoare din Sibiu, Iohannis n-a fost pregătit, însă, pentru a răspunde vreuneia dintre întrebările legate de averea sa imobilă. Căci şase apartamente și case sunt – vrem sau nu să acceptăm – o frumoasă avere, mai ales că multe dintre aceste imobile sunt amplasate în zone foarte bune ale Sibiului. În repetate rânduri, încercând să explice cum a ajuns să aibă atâtea proprietăți, candidatul PNL-PDL a oferit variante ușor diferite. Inițial a pornit cu banii strânși la nuntă și a fost ajutat de părinți. Cu acest capital de start, Klaus și Carmen au muncit pe brânci, au dat meditații, au strâns banii din chirii și au început să cumpere din ce în ce mai mult.
Numai că o privire fugară aruncată declarațiilor de avere din 2007 și până azi, accesibile publicului larg, nu confirmă nici una dintre variantele lui Iohannis. Prima casă a cuplului, conform declarației de avere, a fost achiziționată în 1992. Poate cu banii de la nunta din 1989 și cu ajutorul părinților. Poate pentru achiziționarea acesteia s-au vândut alte două case, să admitem. Numai că respectiva casă n-avea, până de curând, decât 21,6 metri pătrați. Poate că acolo încăpeau elevii care luau meditații, dar să mai obțină și venituri din chirii? Greu de crezut. Totuși, în 1997, în zestrea familiei apare un apartament de 54,47 metri pătraţi, pe strada Pedagogilor. Frumos omagiu adus meditațiilor din care a fost cumpărată… Coincidență sau nu, casa cu pricina este achiziționată exact în anul în care Klaus Werner Iohannis devine inspector școlar general adjunct. După doi ani, în 1999, la averea familiei se adaugă un alt apartament, de 166 de metri pătrați. E iarăşi un an important pentru familia Iohannis, căci, în 1999, domnul Iohannis a devenit inspector şcolar general al județului Sibiu. Următoarea achiziție (știm, din banii de meditații și din chirii) are loc în 2001, la un an de la preluarea primului mandat de primar. Este, de altfel, și casa care îi va aduce primarului cele mai mari venituri din chirii, fiind, uneori, singura proprietate care este declarată ca fiind închiriată.
Ultimele achiziții imobiliare ale familiei Iohannis (din meditații, desigur, și din chirii, deși veniturile din meditații nu apar declarate niciodată) datează din 2007. Coincidență sau nu, 2007 a fost un an bun pentru Sibiu, în orașși la Primărie ajungând nenumărate fonduri destinate susținerii activităților din cadrul proiectului Capitalei Culturale Europene.
Declarațiile de avere depuse de primarul Sibiului din 2008 și până în 2014 sunt pline de inconsistențe. Dintre cele şase imobile ale familiei, doar cel de pe strada Someșului este declarat anual ca producând venituri din chirii. În rest, celelalte case stau mai mult goale sau sunt închiriate la negru. Deși scopul declarat al acestui festin imobiliar este asigurarea bătrâneților familiei, cei doi Iohannis nu au sau nu declară decât trei conturi bancare, care nu fluctuează în şase ani aproape deloc. Ca potențial președinte, Klaus Iohannis nu trebuie să fie un mare economist. Dar dacă ar fi ajuns premier, oare care ar fi fost strategia sa economică? Ar fi băgat bugetul în case închiriate la negru și ar fi rotunjit PIB-ul prin meditații? Ar fi fost cel puțin interesant.