Dincolo de faptul că Simion a fost învins de cifre, votul a confirmat totuși ceea ce am văzut în ultimele luni: ură, homofobie și iar ură. De-acum înainte, campaniile electorale probabil că vor arăta cu totul altfel. Sau, prin cine știe ce întorsătură a minții și a istoriei, vor începe să conteze din nou predicatele, vorbele cu sens și dezbaterile lipsite de turbare. E și asta o șansă. Adică azi, când avem impresia că tot ce știam despre adevăr și dialog pare pulverizat, poate că n-ar fi rău să le readucem în discuție. Cred că a contat și asta în aceste alegeri: Nicușor Dan a fost crezut, a făcut ca încrederea să conteze din nou. Și cred că asta trebuie să apere Nicușor Dan în primul rând: încrederea în ce spune și ce face un politician.
Româniile vor rămâne pe mai departe diferite, separate și, din păcate, încărcate de venin. Nu cred că discursul „suveranist“ se va schimba în lunile care vin. Nu cred că Anca Alexandrescu, Tucă, Turcescu și ceilalți apărători ai întunericului își vor schimba abordarea. Deloc. Vor căuta o nouă combustie, vor fi aceiași piromani cu acte false de jurnaliști.
„De mâine la muncă“, a zis Nicușor Dan în noaptea victoriei. Principala muncă trebuie să fie pentru reconstrucția și consolidarea încrederii în omul politic și în partide care nu emană ură, care nu au ura ca unic proiect.
Mă uitam la Anca Alexandrescu în seara exit-poll-urilor… acest jet de mizerii căzuse-n sine ca un copil prost, nu înțelegea pur și simplu de ce ura nu câștigase. Soborul de dârlăi analiști din studio – vreo 12 la număr – disecau victoria care nu avusese loc, își frângeau mâinile și mințile neputând să înțeleagă cum un băiat scund de statură, fără urlete patriotice în dotare, a reușit să oprească valul de mizerii. Dacă partidele nu se reformează autentic – of, da, știu, par vorbe goale! –, dacă o frecăm mai departe cu cloaca de acum, atunci pe 18 mai nu s-a câștigat, de fapt, nimic.