Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Infatigabila plăcere a silfidelor de a interzice sexul neprotejat

Zoom Infatigabila plăcere a silfidelor de a interzice sexul neprotejat

Să încep prin a-mi plînge de milă, ca să tai de la bun început pofta unor nehaliți de a mînca pe lîngă arătură. În 1984, în urma unei serii de 16 articole de juma’ de pagină, apărute în revista Săptămîna și semnate de însuși balaurul Eugen Barbu, aveam să fiu interzis pînă la căderea comunismului. Ce nu mi-au auzit urechile și ce nu mi-au văzut ochii! Eram un dușman al poporului și al liricii. Și, fără să fiu lapidat în piața publică, am rămas, cum s-ar zice, pe dinafară. Dar nu numai eu. Barbu a luat la rînd toată generația ’80, explicînd publicului și dînd explicații activului de partid din cultură ce terchea-berchea eram cu toții. Și ce să facă bieții tovarăși? Au zîmbit cu subînțeles și au interzis la greu. După cum nu știu mulți dintre contemporanii mei mai tineri, România socialistă era campioană la cancel culture.

Spun asta ca să înțeleagă pînă și căpoșii care, scormonindu-mi toată biografia, au găsit droguri la țărăniști și dolari la liberali. Dar nu despre trecut e vorba azi, ci despre prezent. Și prilejul vine dinspre Dilema veche, cu dosarul deschis despre Eugen Barbu. S-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui și, după atîția ani de tăcere, cînd respectuoasă de te apuca voma, cînd principială de te podidea sughițul, dilematicii s-au gîndit că n-ar fi rău să redeschidă dosarul, de data asta cu seninătate, cu acribie și cu instrumente adecvate: pensetă, bisturiu și mască de gaze. Nu am vorbi azi de Barbu (cum nu merită să dăm nici o ceapă degerată pe A. Toma și compania, care nu au fost, niciodată, niciunde, altceva decît niște imbecili vanitoși umflați cu pompa de partid) dacă Barbu n-ar fi nițel altceva. Ticălos cît cuprinde, răzbunător, ranchiunos, megaloman, a urît din rărunchi breasla scriitorilor (atenție, atitudinea asta se moștenește, chiar fără acces la butoane), nu a fost lipsit de talent, ba mai mult, a lăsat în urmă trei romane care se pot citi și azi cu plăcere, fără să te ții de nas.

Spre cinstea lor, cei care s-au înhămat la desțelenirea moaștelor și-au ținut hangul (cu una-două excepții) și nu au marșat pe imaginea fixată oficial. Au încercat și Cosmin Ciotloș, și Marius Chivu, și Bogdan Crețu, și Alexandru Dumitriu, și Paul Cernat să evite capcana invectivelor, capcană care a dat pe dinafară în alte cazuri, cele ale comentatorilor tîrzii care, ce ciudat, s-au molipsit de la subiectul lor ca de rîie. Astfel încît, în vreme ce, de o parte, am avut încercări, șovăieli, întrebări despre subiect, de o altă parte, a fost o fanfară de adjective calificative. Or, eu le spun cursanților mei: prima dovadă că elevul, politicianul sau ideologul nu înțeleg despre ce scriu e chiar abundența figurilor de stil. Îl citez aici pe Mircae Mihăieș (specialist în interziceri, de la pensionari la colegi de breaslă): „Sînt dezolat că amicii noștri de la Dilema veche nu s-au gîndit o clipă și la astfel de lucruri atunci cînd au purces, pompos și deplasat, la reevaluarea lui Eugen Barbu cu ocazia centenarului nașterii. Ce e de reevaluat, în fond, la acest producător de subliteratură? Să fie clar, Eugen Barbu nu e nici Louis-Ferdinand Céline, nici măcar Pierre Drieu la Rochelle. Acelea sînt personaje inconturnabile într-o istorie literară, cea franceză, infinit mai complicată decît a noastră. În «cazul Barbu», lucrurile sînt de-o simplitate năucitoare: omul s-a oferit de bunăvoie și nesilit de nimeni să fie canalul de dejecție prin care circulau marile minciuni și ticăloșii ale comunismului.

Eugen Barbu a făcut parte din categoria celor care, în închisoarea numită România, aveau mînă liberă să ciomăgească, să desfigureze, să schilodească, să te arunce în ghearele securiștilor ori în beciuri unde să nu mai vezi niciodată lumina zilei. Și a făcut-o cu o rîvnă demențială“.

Io nu mă mir. Doar că, luînd lucrurile la bani mărunți, adică socotind, adunînd și scăzînd, cred că, în ordinea lumii, Céline și Ezra Pound au făcut mult mai mult rău. Asta nu mă împiedică să-i citesc, să le admir opera necondiționat și să mă împotrivesc vehement cenzurării lor. Nu știu cum stăm cu talentul lui Barbu. Dar lipsit de talent nu a fost și orice cititor cinstit, care rupe coperta și pagina de frontispiciu, poate citi liniștit, ba chiar cu delicii, și Groapa,și Săptămîna nebunilor,și Princepele. Villon, se spune, va fi fost hoț și criminal. Da, dăm omul la o parte, dar păstrăm cartea. Că, dacă ar fi să luăm istoria literaturii după morală, am îngropa jumătate din ea.

Ce vreau să spun cu asta? Un lucru simplu. Un autor poate fi o canalie. Contemporanii (confrații) lui vor fi avut de suferit enorm din cauza lui. Dar, dacă vrem să știm, să înțelegem și, mai ales, să nu repetăm o istorie nenorocită, e bine să cercetăm, nu să credem. Pentru că boala interzicerii se ia ușor și nu se vindecă nici la umbra nucului bătrîn.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Admirabila atitudine. Sunteti o „rara avis”…

  2. #2

    Ani şi ani nu am citit nimic din Eugen Barbu. Auzisem ce a făcut şi credeam că scriitura lui este precum caracterul defunctului. Prin 2020 am găsit la un anticariat ,,Princepele” şi am cumpărat cartea cam în scârbă, doar pentru a-mi confirma opinia. Efectul a fost invers şi seducător de plăcut. De aceea vă spun: absolut corect şi plăcut de citit articolul dumneavoastră. Nu ştiu la ce vă foloseşte aprecierea mea, dar vă felicit.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

  • Iisus așteptînd într-o gară fără șine

    26 martie 2024

    De cînd mă știu am alergat pe urma norocului să-l prind de un picior. Cînd să-l ajung, m-a luat în coarne turma căci domn în țara orbilor e-un chior. Dacă […]

Editoriale
  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

  • Iisus așteptînd într-o gară fără șine

    26 martie 2024

    De cînd mă știu am alergat pe urma norocului să-l prind de un picior. Cînd să-l ajung, m-a luat în coarne turma căci domn în țara orbilor e-un chior. Dacă […]

  • O nuntă mare cît un război

    25 martie 2024

    Pînă la vomă au repetat politicienii români clișeele cu NATO: că sîntem parte a alianței și că nu trebuie să mișcăm un deget, fiind total protejați, scutiți de orice deranj. […]

bijuterii argint