Am văzut pe Facebook proteste față de mercantilismul și insensibilitatea negustorilor care nu au renunțat la reclamele cu Black Friday. Cică ar fi o culme a insolenței să clamezi, ca pe o mare bucurie, că „Black Friday continuă”!
Cineva neinformat nu are cum să priceapă ce greșeală s-a comis, ce tabu a fost încălcat. Dar oamenii care stau pe Facebook știu: Black Friday se traduce „vinerea neagră”. Iar serile de vineri din ultima perioadă au corespuns unor tragedii cumplite, din care opinia publică încă nu și-a revenit: pe 30 octombrie, incendiul din clubul Colectiv, pe 13 noiembrie, atentatele din Paris. Evenimente marcate cu negrul doliului, cu negura gîndului, ambele petrecute vinerea…
Într-un moment de pioșenie generală în fața atîtor victime, ar fi pasămite nepotrivit, ar fi lipsit de tact, chiar de umanitate, să menții o promoție stridentă și meschin materialistă, care evocă tocmai vinerea și moartea. Mai ales că, în România, Black Friday nu marchează o zi anume. Poate fi și marțea, poate fi și în aprilie! E un mod cosmopolit și trendy de a spune „reduceri de preț” – totuși, atît de neadecvat ritmurilor festive ale societății românești!
La origine, în SUA, Black Friday denotă ultima vineri din noiembrie, o dată care succede Zilei Recunoștinței. Acea vineri înregistrează, de zeci de ani, un aflux copleșitor de cumpărători, în plină perioadă a goanei după cadouri, a pregătirilor de Crăciun, a consumului festiv în general. Black Friday este un termen-poreclă dat de polițiștii excedați de traficul aglomerat din acea zi, marcată și de un număr crescut de incidente și de haos. Oamenii de marketing au preluat termenul de la oamenii legii și i-au schimbat polaritatea: hai să fie un Black vesel, al ofertelor și chilipirurilor! Iar ofertele și chilipirurile au apărut ca efect al afluxului în magazine, nu ca o cauză a acestora.
Doar la noi, unde nu se serbează Thanksgiving-ul și unde Black Friday e un obicei importat și impus ca o convenție în calendarul vînzărilor, se vîntură în primul rînd „efteneaua”, așteptîndu-se ca aceasta să genereze shopping… Așadar e Black, e negru și funest, pentru că așa ne-au predat niște expați lecția de marketing.
Dar asta nu e tot. Cine e atent la simboluri nu se mulțumește cu potrivirea nefericită dintre „vineri”, „negru” și soarta implacabilă. Sînt mulți cei care au remarcat că incendiul din București a avut loc în seara de Halloween, iar atacul de la Paris – în data de 13… vineri 13! Seri ale unor zile – chipurile – blestemate, nopți despre care se spune că ar fi bîntuite de spirite rele și pîndite de o soartă nefastă. O vedetă a politicii românești nota pe pagina ei de Facebook paralela dintre muzicile cîntate la clubul bucureștean și la teatrul parizian: în mare, același rock metalic, cu accente pe care melomanii genului le departajează într-o întreagă terminologie, de asemenea, simbolică: death metal, doom metal, black metal, sludge metal…
Și odată intrați pe tărîmul contraculturii heavy metal, simbolisticile te năpădesc de pretutindeni. Dincolo de muzică și versuri (care invită parcă la interpretări scandalizat răuvoitoare, aparținînd unei arte asumat neconforme și anomale, unei culturi a marginalității), e o întreagă lume a simbolurilor vizuale. Peste tot, pentagrame, cruci răsturnate, simboluri cabalistice, posturi ale corpurilor sau semne ale degetelor conotate profanator. Imagistica promovată de trupe, de fani, de un showbiz impregnat de popcult colcăie de evocări mitice, sacre și/sau desacralizante, gotic-romantice sau arhaic-totemice. E o întreagă cultură a tricourilor negre, cu fel de fel de imprimeuri care spun cîte un mesaj, o cultură a înscrisurilor încolăcite, a coperților de disc, a posterelor…
Iată tot atîtea prilejuri pentru a asambla simbolurile în entimeme variabile, doar-doar or vădi noime și or împăca neliniști la zi. Așa a apărut legenda, răspîndită viral, a satanismului muzicii rock. Simbolurile se așază convenabil pentru cine vrea să facă senzație: pe axa Bucureșt-Paris se cînta, cică, aceeași muzică demonică. Convenabil, de asemenea, și pentru cine vrea să manipuleze, să instige, să indice țapi ispășitori. Datele calendaristice fac și ele puntea lor (asemeni zodiilor seara, la RTV). Sunete, sensuri și imagini se încheagă într-o construcție elucubrantă de analogii și coincidențe care „nu pot fi doar coincidențe”…
E o inflație de simboluri greu de gestionat pentru cine caută în ele un răspuns la absurdul contemporaneității. Lyrics-urile trupei Goodbye to Gravity, ba chiar și numele ei, frapează prin caracterul lor premonitoriu. Nu ești om dacă nu te străbate un fior la gîndul acestor analogii. Poți să pui pe seama artei capacitatea de a prevesti și pe seama artiștilor sensibilitatea, care uneori frizează profetismul, de a întruchipa destinul propriu și, întrucîtva, pe cel al umanității. Însă, la fel de bine, poți întrevedea un bau-bau magic sau, de ce nu, o ditamai conspirația universală în toată această inflație de simboluri.
