Nici după ce-a plecat din țară, pe vremea lui Ceaușescu, romancierul Bujor Nedelcovici n-a uitat că Securitatea s-a ținut ani de zile de capul lui. Și nu găsea nici un motiv să-i ierte pe turnători. Nu numai pe cei pe care-i descoperise, citindu-și dosarul , „duiul”, de la CNSAS, ci și specia lor, în general. Din cauza asta Nedelcovici și-a făcut dușmani și printre turnători, și printre prietenii sau admiratorii lor. Pe unii i-a acuzat pe nedrept, așa că la revistele unde își publica articolele, veneau „drepturi la replică” și mai ales „reacții” în care Bujor Nedelcovici era acuzat că făcea pe procurorul literar ori că umbla să destabilizeze republica literelor autohtone. Cînd protestele astea apăreau în România literară, romancierul își anunța Despărțirea de Nicolae Manolescu, fiindcă-i publica pe turnătorii care-l calomniau. Fiecare dintre despărțirile astea ținea pînă la următorul articol pe care romancierul i-l trimitea de la Paris directorului revistei, despre scriitorii-turnători și despre specia cîntăreților literari ai ceaușismului, pe care-i probozea cu aprindere, dar într-un limbaj cît se poate de urban. Nedelcovici care fusese avocat, dar ajunsese muncitor pe șantierele patriei timp de 12 ani, fiindcă tatăl său fusese condamnat politic la mulți ani de închisoare, fie din pricină că nu-i îngăduia educația, fie pentru că știa să se ferească de eventualele acuzații de insultă, n-avea de înfruntat decît posibilitatea unor procese de calomnie din partea celor pe care-i punea în insectarul cu turnători. Însă cei care se știau inocenți se mulțumeau cu dezmințiri, iar ceilalți nu riscau să toarne benzină pe foc.
Insectarul cu turnători
