Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Însemnările unui neofit în marginea Gărînei

Zoom Însemnările unui neofit în marginea Gărînei

Am scris și șters acest început de text, rescris și șters iar, că nici nu mai știu ce naiba plănuiam să scriu. Cum oare aș putea să fac un laudatio festivalului de jazz de la Gărîna? Ar trebui să scriu așa cum reușește Avishai Cohen să cînte la contrabas. Și cum să critic ce nu mi-a plăcut, odată ce am pus acest titlu? Ar trebui să știu despre jazz măcar atît cît a uitat Lars Danielsson.

Și, totuși, iată-mă încercînd. În primul și în primul rînd, îmi pare că Gărîna nu-i deloc un festival. Nu poți să ajungi la a 25-a ediție în halul ăsta. Să treacă 25 de succese peste tine și să nu amenajezi acel teren în așa fel încît la fiecare ploaie să nu se transforme totul într-o mlaștină? Să nu apară măcar vreo zece pensiuni aproape de tot, ca să nu trebuiască să mergi pe jos pînă în Brebu sau te miri unde, ori să stai toată seara la spectacol fără să bei? Să nu apară zece campinguri care să aibă un duș, acces la curent, Internet, ba chiar un WC normal, nu din acela turcesc? Așa ceva nu e posibil! Gărîna nu e festival.

Gărîna e, cred eu, un loc de pelerinaj. E un loc în care omul normal suportă cel mai ușor realitatea românească. E locul în care se stă în ploaie și se bea vin sub pelerină. E locul în care se îndură căldură ziua și frig noaptea, locul unde se doarme cu noduri în mașină sau la cort. E locul în care pînă și buda aceea cu tălpici nu e un deal-breaker. Și toate astea datorită muzicii.

Nu, nu mi-au plăcut toți artiștii. Însă toți au fost buni. Nu îmi va plăcea niciodată rigoarea nordicilor, modul în care fac totul fără greșeală. Mă enervează perfecțiunea lor și faptul că sîngele lor rece nu lasă loc de improvizații. Cu toate astea, și chiar neavînd nici cea mai mică noțiune despre jazz, odată ce-l auzi nu mai poți spune că Lars Danielsson nu-i BUN. Mai ales că anul ăsta a cîntat împreună cu Gregory Privat, un pianist francez, cu origini în Martinica, care acum doi ani a cîntat cu trupa lui. Așa că ce a făcut anul ăsta, chiar în încheierea festivalului, a fost cu totul altceva decît acum doi ani.

Nu poți să spui că Trygve Seim nu-i un saxofonist desăvîrșit, ori că Eivind Aerset nu-i un super-chitarist. Sînt însă genul acela de muzicieni care trezesc în tine senzații și trăiri interioare care te fac să stai cu ochii închiși și să savurezi muzica indiferent de ploaie, lume, țară ori însăși nenorocita asta de existență.

Eu însă vreau altceva. Eu vreau viață, agitație, vreau improvizații și oameni care să mă facă să sar de pe acel butuc, să dau din mîini și din picioare. Cum naiba să ți se facă pielea de găină și să nu-ți vină să sari din loc? Ce enervanți sînt nordicii!

Nu-i însă nimic, că eu am mers acolo pentru Avishai. Oh, Avishai Cohen! Nu-l văzusem niciodată în carne, oase, piele și fără cămașă, cîntînd ca un nebun. Așa mi-l imaginam, ca în clipurile de pe YouTube, cîntînd Shalom Aleichem. N-a fost să fie. Recitalul dintr-un festival nu e același cu un concert de-al lui. Cu toate că, acum zece ani, cînd mai fusese o dată la Gărîna, omul a cîntat opt bisuri! OPT! La bustul gol, din voce, la contrabas, de toate! Acum însă a trebuit să mă mulțumesc, așa, cu un mic recital foarte bun, însă nu ce visam eu. Și totuși, spre norocul meu, că mai am și noroc uneori, a avut cu el o tipă, Roni Kaspi. O puștoaică ce bate în tobe cum n-am mai văzut pe nimeni și care, în recitalul lui Avishai, a avut două momente de magie. Nu, chiar nu o să mai zic vreodată că mă enervează faptul că, la fiecare recital, trebuie ca fiecare dintre membrii trupei să aibă momentul lui, să arate lumii că pot și singuri. Roni Kaspi chiar e! Cum a bătut fata asta în tobe! Cum închidea ochii și-și lăsa capul pe mînă, iar mîinile îi băteau necontrolat în tobe, intrată parcă în transă! Chiar și unui ateu ca mine îi venea să exclame: DUMNEZEULE! Cît despre Avishai, îl prind eu altă dată și cu piesa aia!

Dhafer Youssef, în a doua seară, a fost și el minunat. Sincer, cînd pui puțină Tunisie în jazz iese ceva minunat. Mult, foarte mult mi-au plăcut și niște italieni, Francesco Bearzatti Quartet, care nici măcar nu erau „headliner-i“, însă acel sînge cald, latin, a făcut ca muzica lor să-mi ridice în poziție de drepți și ultimul fir de păr de pe corp.

Și au mai fost și alții, mulți alții. Timp de cinci zile am fost ca la un curs intensiv de bucurie. Nici n-a mai contat ploaia ori acel nenorocit de WC cu tălpici.

Să spun că mi se par condițiile groaznice, mai ales dacă nu reușești să-ți iei cazare cu mulți bani și mult timp înainte? Mi se par. Să spun că n-aș mai merge din cauza asta? Pe naiba! Gărîna nu e muntele Găina, unde mergi o dată de curios și a doua oară de prost. Gărîna nu e Mecca sau Medina, unde să ajungi cel puțin o dată în viață. Gărîna e locul în care, an de an, muzica bună îi salvează pe oamenii normali de la realitatea românească.




1 comentariu

  1. #1

    Ați auzit de Miles Davis ?…restul e tăcere !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Aș săruta leprosul

    27 septembrie 2022

    Ucraina, ca o boală de-origine divină, se-ntinde peste lume la bursa din New York. Piticu-i de cinci metri și doamna-i balerină. Chiril cică Metodiu e putinist și porc. Ascuns sub […]

  • Birocrația participativă

    27 septembrie 2022

    Europa, mai ales cea strânsă în Uniunea Europeană, a trecut într-o fază nouă de evoluție. După o istorie temporal dominată de autoritarism, monarhii ereditare și alte forme de guvernare complet […]

  • Tovarășul Klaușescu

    26 septembrie 2022

    „România merge bine şi economia românească creşte“, a zis Klaus Iohannis în plină criză a tarifelor la gaz și la electricitate, luîndu-i parcă vorbele din gură unui alt președinte. În […]

  • O lovitură de stat sentimentală, ratată în stil sud-american

    20 septembrie 2022

    Erai ca o soție de dictator, iar eu, cum te-am zărit, pe dată am declanșat revolta, visam să îți vîr soțul într-un mausoleu dar n-am fost Che Guevara, ci, vai, […]

  • Ce-ai făcut, Bobiță?

    20 septembrie 2022

    Las Fierbinți a lansat în conștiința publică două întrebări existențiale atât de profunde, că mii de ani vor trebui luminii să le-ajungă. Or fi mai multe, nu știu, dar astea […]

Ultimele articole
Editoriale
  • Aș săruta leprosul

    27 septembrie 2022

    Ucraina, ca o boală de-origine divină, se-ntinde peste lume la bursa din New York. Piticu-i de cinci metri și doamna-i balerină. Chiril cică Metodiu e putinist și porc. Ascuns sub […]

  • Birocrația participativă

    27 septembrie 2022

    Europa, mai ales cea strânsă în Uniunea Europeană, a trecut într-o fază nouă de evoluție. După o istorie temporal dominată de autoritarism, monarhii ereditare și alte forme de guvernare complet […]

  • Tovarășul Klaușescu

    26 septembrie 2022

    „România merge bine şi economia românească creşte“, a zis Klaus Iohannis în plină criză a tarifelor la gaz și la electricitate, luîndu-i parcă vorbele din gură unui alt președinte. În […]

  • O lovitură de stat sentimentală, ratată în stil sud-american

    20 septembrie 2022

    Erai ca o soție de dictator, iar eu, cum te-am zărit, pe dată am declanșat revolta, visam să îți vîr soțul într-un mausoleu dar n-am fost Che Guevara, ci, vai, […]

  • Ce-ai făcut, Bobiță?

    20 septembrie 2022

    Las Fierbinți a lansat în conștiința publică două întrebări existențiale atât de profunde, că mii de ani vor trebui luminii să le-ajungă. Or fi mai multe, nu știu, dar astea […]

  • Restrîngerea domeniului luptei

    19 septembrie 2022

    Cele șase turnuri de fum de la IMGB, ultimii martori ai industriei grele socialiste, s-au prăbușit vineri la pămînt, executate cu muniție adevărată. Cadavrele urmează să fie cărate cu basculantele […]