Familia Cantemireștilor a apărut din încrucișarea unor derbedei tătari din secolul XV cu cele mai încete femei ale satului Fălciu.
Străbunicii îndepărtați ai cărturarului își ziceau Han Temir, fără să fie clar dacă erau nobili ai stepei sau incendiaseră un han cu același nume. Au trecut secole pînă cînd, în 1685, un vlăstar al Cantemireștilor a ajuns pe tronul Moldovei. Constantin Cantemir a fost analfabet la modul fizic, adică dacă auzea de cultură punea mîna pe ceva ascuțit. Așa se face că, la vremea la care ceilalți copii începeau să silabisească, Constantin a pus mîna pe sabie și s-a înrolat în armatele care pustiau Polonia la ordinul regilor polonezi. A măturat pe jos cu panii, a ars castele, a arestat voievozi de țară și a instalat în locul lor personaje pe care le știți din romanele lui Sienkiewicz. La un moment dat i se zicea chiar "instalatorul polonez", mai ales ca să i se recunoască rîvna pe care, ca imigrant în căutare de lucru, o punea în amenajarea băilor de sînge. Îndemînarea lui cu barda și absoluta necunoaștere a literelor i-au făcut pe boierii moldoveni să-l pună pe tron, în ideea de a-și ști spatele apărat de un prost bine înarmat. Cînd fiul lui, Dimitrie, a văzut lumina zilei, Constantin avea deja 51 de ani și abia de mai putea doborî cu mîinile goale un urs. Mama lui Dimitrie, Ana, îi pregătise deja un frate mai mare, pe Antioh. Antioh era genul de beizadea-pramatie care își terorizează familia, face datorii la cărți, violează servitoarele, trage cu pistolul în invitați și e adorată de părinți. De frica lui, Dimitrie obișnuia să se adăpostească în singura încăpere în care nu intra nimeni și căreia i se spunea, în derîdere, bibliotecă. Anii de spaimă s-au transformat în ani de studiu. Dîrdîind de frica bețivanului de frate-su, Dimitrie a studiat istorie, astronomie, matematică, geografie, a învățat limbile greacă, latină, turcă, polonă, germană și engleză. Rusa o știa atît de bine, încît se zice că vorbea franceza cu accent. Dacă, la un moment dat, Antioh n-ar fi fost trimis zălog la Constantinopole, Dimitrie Cantemir l-ar fi întrecut în înțelepciune pe Erasmus din Rotterdam.