Chiar dacă nu e timpul pierdut, Klaus Iohannis n-are intelectualii lui grupați, ca predecesorul său, care la un moment dat era sprijinit de echivalentul unui batalion de infanterie, alcătuit din gînditori independenți și din persoane angajate moralmente de partea lui Băsescu.
Dar dacă o luăm pe firul istoriei, Iliescu a avut intelectualii lui, Emil Constantinescu, la fel. Ceaușescu, ce să mai vorbim, asta ca să nu ne ducem prea departe, adică la perioada în care Gheorghiu-Dej era pupat în cur de intelectualitatea progresistă, și la vremea în care regele Carol al II-lea avea parte de același tratament din partea intelectualității recunoscătoare.
Și dacă tot invocăm istoria, să recunoaștem că aceiași intelectuali care și-au apăsat buzele pe dosul puternicilor vremii n-au știut după aceea cum să facă uitate ofrandele lor pupăcioase sau să-și transforme mai cu aprindere buzele în ventuze aplicate drăgăstos pe dindărătul urmașilor celor cărora le-au jurat credință sau recunoștință eternă. Cei care n-au îndeplinit acest ritual, căci au fost și din ăștia, fie că au ajuns în închisoare, fie că au fost trecuți pe linie moartă, fie că au murit, la propriu, de foame.
Cazul special e cel al intelectualilor care se aruncă într-un rahat de partid cu voluptate, după care se retrag dezamăgiți și se spală în public. Asta însă nu ca să rămînă deoparte, cum promit, ci ca să plonjeze în alt rahat, cum procedează Adrian Papahagi, care după ce s-a jurat că a terminat cu politica, în urma experienței sale din PMP, a sărit în partidul Monicăi Macovei, cu energia unei prospături care n-a avut cînd să adulmece că la noi partidele nu sînt decît niște haznale pe care nu le deosebesc decît dimensiunile.
Cînd i-am prezis lui Adrian Papahagi că se va întoarce în politică, în pofida jurămîntului său de castitate, niște intelectuali pleșcari mi-au zis că, în cinismul meu de ziarist, nu pricep idealurile universitarilor noștri.
Or, iată că Adrian Papahagi e la al treilea ideal de partid și nu m-aș mira dacă și de data asta i se va întoarce bucuria în scîrbă fiindcă nu se va alege cu vreo funcție înaltă sau cu vreo candidatură sigură la alegeri. Deși e un gurist care și-a mutat idealul la trei mese de partid, în oportunismul lui Papahagi e loc și de o urmă de intelectual care mai degrabă pierde cu principiile în brațe decît să cîștige cu oportunismul în gură.
Dar cum noi n-avem decît cultul învingătorilor, cu toate porcăriile pe care le-au făcut, deși marile noastre caractere fac parte din categoria învinșilor, Papahagi vrea să fie un învingător cu profil de mare învins. Ceea ce se potrivește și cu alți intelectuali ai lui Băsescu, cei fără de partid, pentru care problema nu e dacă vor sări în barca lui Iohannis, ci cînd o vor face.