Subdezvoltarea României se bizuie, în principal, pe prostia liderilor. Ăsta e rezumatul cel mai convenabil atunci cînd te îneacă furia. Dar aici știința vine cu noutăți. Prostia e, de fapt, nebunie. Iar nebunia nu e privilegiul elitei politice, ci e răspîndită pe scară largă, la nivelul populației. Există măsurători, studii, statistici, concluzii care răzbat dincolo de ură și dispreț, și nu strică să le aruncăm o privire.
Poporul român, ca aproape toate celelalte popoare, duce povara unui pachet de tulburări mentale. O cară de secole, o plimbă prin istoria și geografia națională, prin regimuri și revoluții care dau jos regimurile, prin sărăcie și prosperitate, prin stres social și genetică.
Aceste afecțiuni ale creierului modifică abilitățile intelectuale, comportamentul social și, în proporție de 70%, se transmit ereditar. Dar ele sînt amplificate, accelerate, duse la paroxism de stresul social, factorii de mediu și lipsa de înțelegere, de diagnostic, de tratament. Vorbim nu de una singură, ci de un grup de tulburări care-și combină simptomele, cooperează între ele și produc efecte cumulate sau suprapuse parțial, de multe ori invizibile pentru o societate lipsită de atenție și, mai ales, privată de cercetare științifică și asistență medicală specifice.
Pachetul conține de toate: ADHD (tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate), anxietate, depresie, autism, tulburări de somn, dependențe (zahăr, telefon, substanțe) – și lista se poate lungi. Gradul de afectare e măsurabil (dopamină, noradrenalină, cortizol – prezente în proporții dezechilibrate), atît că nu are cine să-l măsoare. România nu are nici un program oficial de investigare a acestui fenomen psihopatologic.
Efectele combinate ale acestor tulburări lovesc direct în capacitatea minții de a se mobiliza, de a funcționa în parametri normali, de a gîndi fluent. Pacienții nu au conștiința propriei situații. Prezintă probleme de concentrare, oboseală, energie scăzută, demotivare, iritabilitate, comportament compulsiv, pierderea interesului, oscilații emoționale, blocaje mentale, pierderea temporară a memoriei. Pe scurt, par mai proști decît sînt în realitate și, prin tulburarea activității cerebrale, obțin rezultate mai slabe, sub cota lor biologică.
Subiectul n-ar merita atenție dacă n-ar avea dimensiuni de masă. În SUA, Germania, Olanda, state care acordă atenție științifică acestor variații neurobiologice, doar procentul copiilor cu ADHD, fără includerea cazurilor nediagnosticate, se apropie de 10%. Adăugînd cazurile pierdute și procentul celorlalte tulburări asociate, procentul se poate dubla. În cazul adulților, chiar dacă nivelul de ascundere a simptomelor e mai mare, cifrele se mențin.
Statele înapoiate, între care figurează și România, prezintă procente mai mici. În realitate, procentele sînt mai mari. Întîi, fiindcă nu există diagnostic sistematic și programe care să investigheze cazuistica și să prezinte cifre documentate. Apoi, fiindcă nivelul de stres social, care amplifică extinderea și intensitatea tulburărilor, e mult mai mare în aceste țări.
România face un pas în față și între statele fostului bloc socialist. E o țară expusă sistematic șocurilor, care s-au descărcat pe celule sociale la nivelul familiei, școlii, profesiei. Dictaturile, ultimul război mondial, comunismul, tranziția, sărăcia, crizele și prăbușirea continuă a moralului au săpat în psihologia colectivă, în biochimia creierului și în mecanismul ereditar. Astfel, e de așteptat ca realitatea socială să fi pătruns în cromozomi de-a lungul generațiilor și să devină material genetic. E o ipoteză rezonabilă să presupui că poporul romîn tîrăște după el un pachet mai greu de tulburări mentale decît popoarele din Occidentul civilizat. Inteligența lui aparentă e, așadar, degradată într-o măsură mai mare.
Știința spune să stăm liniștiți: nu e vorba despre prostie endemică, românească, ci despre incapacitatea parțială a unei populații de a-și folosi inteligența la parametri funcționali, ca urmare a unor tulburări mentale și de comportament existente la nivel național. Dacă 30% din români funcționează cu frîna inteligenței trasă, poporul luat la grămadă pare mai prost ca altele. Iar asta se vede, în cazul copiilor, la testele PISA, care plasează România pe ultimele locuri, și în clasamentele globale de IQ. Se vede în subperformanța economiei și societății, în nivelul de trai scăzut, în lipsa inovației științifice și politice.
Nu sîntem atît de proști pe cît părem, ci doar un pic mai țicniți ca alții. Sîntem trași în jos de o ereditate chinuită, amestecată cu stresul îndurat în ultimul secol. Inteligența poporului român, egală cu a altor popoare care ne-au luat-o înainte, e degradată de o dezordine mentală trecută cu vederea. Pachetul de tulburări care afectează aproape o treime din populație e lăsat să-și facă de cap, fiindcă în România nu există nici cercetare fundamentală dedicată, nici programe de diagnostic și tratament susținute puternic de stat. Nu există nici măcar conștiința științifică a acestei realități.
Ne văităm de prostie, acuzăm prostia, justificăm eșecul mai ales prin prostie pentru că nebunia nu se vede la fel de bine.
Să nu subestimăm, totuși, contribuția prostiei. Clasa politică e perfect sănătoasă.