De ceva vreme, Gabriel Oprea se tot întoarce în politică. Acolo unde nu a fost, practic, niciodată. Zici că se întoarce din Siberia.
Acum vreo două săptămâni era într-un fel de turneu prin țară. Zicea el, pe la filialele UNPR. Din ce-am mai văzut prin țară, filialele UNPR au devenit între timp buticuri cu chinezării, cu turcisme, ori au fost canibalizate de PSD. Bineînțeles că și lor le-a plăcut să fie canibalizate.
Nu aș fi scris despre acest grețos personaj dacă nu ar fi ajuns la un anumit nivel al demenței politice. Cu alte cuvinte, să mai râdem o dată de acest ratat pensat.
Gabriel Oprea umblă mai nou prin țară cu o poveste: povestea execuției sale de către cei înspăimântați de ascensiunea Luceafărului care-i căra geanta Luceafărului Huilei: ”Partidul urcase la 12%, noi aveam ca obiectiv strategic un milion de membri, era o stare de spirit, personal ajunsesem la 32% în încrederea românilor”.
Cunoaștem cu toții starea de spirit provocată de UNPR: icneau oamenii de cum îl vedeau pe nea Interes Național.
Povestește omul apoi cum i-a fost făcut un dosar politic din nimic, dintr-un accident pe care nu l-a văzut pentru că era pe bancheta din spate. Să sperăm că asta va fi și apărarea lui în instanță: dom’le, n-am văzut, mă scuzați!
Oricum, după asta, încheie sus, apoteotic: ”Nu e prima oară când mă ridic în viață, m-am mai ridicat de câteva ori”. L-am văzut și noi ridicându-se de câteva ori, de fiecare dată când Miron Cozma îi făcea semn să-i aducă un pachet de țigări sau să-i umple paharul.