La prima vedere, scandalul cu aurul făcut de Liviu Dragnea e o tâmpenie.
La o a doua privire, este o mizerie. Pare a fi un ultim asalt asupra postului de guvernator.
Ziceam că e o tâmpenie la prima vedere întrucât poate fi citită în cheia stupid-naționalistă în care pot fi citite multe dintre declarațiile lui Dragnea – ne luăm aurul, e aurul nostru, străbunii noștri au săpat după el în munți, femeile noastre și-au topit cerceii…
E și asta, e și tâmpenie naționalistă ce face Dragnea. Într-o lume ultra-globalizată, când țările depind cu totul de alte țări, cu greu se mai poate vorbi de autonomie. Eh, prin astfel de politicieni care se bat cu pumnii în piept ca maimuțoii când intră în călduri, se tot reîncălzește ciorba naționalismului. Să ni se dea aurul, e aurul poporului, e averea noastră, de ce să fie la alții?
Este un discurs de bufet de gară.
Dar, pe de altă parte, este posibil ca Mugur Isărescu să aibă și probleme reale legate de acest aur și de repatriere. Ne dăm seama de asta dacă citim ce spune Lucian Isar, unul dintre puținii dușmani cu creier ai guvernatorului.
”Problema” rezervei de aur ar putea fi pusă astfel: România nu mai primește dobândă pe el din 2006, România nu l-a putut folosi în perioada crizei pentru a scădea dobânzile de împrumut, Mugur Isărescu a luat de unul singur, fără înștiințarea Parlamentului, decizii referitoare la soarta rezervei. Isar ne spune că Polonia și Bulgaria primesc dobândă pe aurul parcat la Londra.
Par suficiente ”probe”, dacă se dovedesc reale, pentru ca Mugur Isărescu să fie din nou chemat în Parlament, de data aceasta pentru o execuție în toată regula. Adică una făcută nu de un călău cu chiloții în vine și cu cagula trasă prost pe meclă, cum a fost nefericitul Daniel Zamfir.