Pe 18 iunie a.c., Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a fost ridicat de DNA pentru a fi dus la audieri. Cherecheș a fost acuzat de luare de mită și că a folosit, pentru intimidarea clienților, trustul de presă e-Maramureș cu care are legături prin interpuși. În cursul zilei de 18 iunie, o echipă de procurori a scotocit inclusiv sediul trustului de presă e-Maramureș, de unde a ridicat documente și calculatoare. Suntem în măsură să confirmăm suspiciunile procurorilor. E-Maramureș practică șantajul de presă. Pentru că n-a putut lua șpagă de la societatea Romaltyn, site-ul e-Maramureș a început o campanie de discreditare a acesteia.
A preluat fără acordul revistei noastre materiale în care publicam două articole de informare despre Romaltyn și patronii acesteia, pe care le-a folosit în scopuri infame. Somat să dea o explicație a acestui comportament lipsit complet de fair-play, Grigore Ciașcai, redactorul-șef al site-ului, ne-a dat un răspuns halucinant: “(…) Am fost pus într-o situație deosebită. Mi s-a cerut ceva urgent despre Romaltyn exact în momentul în care Consiliul Local discuta despre modificarea statutului zonei în care uzina își desfășoară activitatea. Au fost presiuni din toate părțile asupra primarului și consilierilor, așa că aveau nevoie de o susținere mediatică. Cele două articole ale dvs. erau singurele care răspundeau perfect solicitării. Am discutat despre ele și am spus că e nevoie de acordul autorului, chiar dacă menționăm sursa. Primarul m-a asigurat că va lua legătura cu dvs. (…). După cum se vede, n-a făcut-o. Titlul a fost luat tot dinCațavencii, considerându-l mai dur, mai potrivit contextului”. O mai mare dovadă că feciorii de lele ai primarului umblă cu ocaua mică nici că există, iar DNA o are acum, fierbinte și clară, pe masă. Nu că ne-am topi de dragul DNA, dar șantajiștii de presă și subtilizatorii de articole ni se par mult mai josnici.
