Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Între Chix și Amin. Sau cum să speli Biserica de păcate

Zoom Între Chix și Amin. Sau cum să speli Biserica de păcate

Să zicem că n-ai citit ori n-ai învățat nimic despre al doilea război mondial, că habar n-ai cine au fost naziștii ori Hitler sau că n-ai auzit în viața ta despre Holocaust. Și-apoi, deodată, cineva îți aruncă pe retină Pianistul sau Lista lui Schindler. Ai putea oare să înțelegi pe deplin realitatea istorică privind doar niște filme artistice? Sigur că nu. Și cam fix ăsta e și pericolul cu Între Chin și Amin, al lui Toma Enache. Căci ai în față un film artistic. Și încă unul destul de slab, dacă mă întrebați pe mine, atît în ce privește partea artistică, dar mai ales legat de partea de inspirație din fapte reale. Asta ca să nu mai vorbim că între chestia asta a lui Enache și cele două filme de care ziceam înainte sînt niște ani-lumină, oricum le-ai analiza.

Ororile comunismului, pușcăriile, Experimentul Pitești – ce subiect! Ce documentar de zeci sau sute de ore s-ar putea face. Și ce lecții de istorie am uitat în ăștia 30 de ani de cînd ne jucăm de-a democrația și învățăm aceeași istorie romanțată, cu daci, romani, cu românii cei glorioși în toate războaiele cu turcii, pe care normal că i-am înfrînt de fiecare dată, și așa mai departe. Avem, ca nație, un mare talent de a răstălmăci lucrurile, în acel cherry picking, prin care alegem din istorie doar ce ne convine. Și cam fix aici e și buba lui Între Chin și Amin, că alege să prezinte doar o fațetă a situației reale și să o prezinte, artistic, sub forma a ceva ce pare mai degrabă a experiment de PR pentru Biserica Ortodoxă.

Toma Enache se inspiră din fapte reale, le interpretează artistic și reușește un superb proces de spălare de păcate a unei instituții care a fost mai mult complice decît opozant al sistemului.

Pe partea artistică n-am fost foarte dezamăgit. Și asta pentru că n-aveam cine știe ce așteptări. Povestea extra-pușcărie, povestea de iubire, e construită pe niște dialoguri pline de substanță, cum doar în filmele porno mai întîlnești. O lălăială și o însăilare de clișee, cu ea care fuge prin lanul de secară, cu el întors de la Viena în pustiul Dobrogei să compună, dar mai ales să iubească. Ce timpi irosiți pe replici șterse…

Treaba asta poate că ține de gust. Problema mea cu filmul ăsta, care se pretinde a fi un must-see pentru cei care vor să înțeleagă ceva din ce s-a întîmplat în pușcăriile comuniste, ține fix de partea reală din care s-a inspirat autorul.

Filmul începe cît de cît OK, cu o imagine de la tortură, unde unui deținut îi sînt smulse unghiile. Și, dacă ai citit despre ororile din pușcăriile comuniste, te aștepți ca de aici să fie un crescendo, cu secvențe dure, din categoria gore. Sau măcar cu insinuări. Însă nimic. Nada. Zît. Doar niște simple bătăi, niște pumni și picioare, niște bîte pe spate de parcă sărmanii deținuți jucau roluri de pinata și replici subțiri și previzibile.

Cel mai de rahat e însă antiteza Biserică vs. Comunism, pe care autorul o transformă în laitmotiv. Practic, tot filmul ăsta rezumă comunismul la o luptă împotriva religiei și a Bisericii. Sigur, comunismul, ca gîndire, exclude Biserica și credința. Sau mai degrabă le ignoră. Însă nu poți reduce instaurarea comunismului în România la o luptă împotriva Bisericii ori a credinței. Nu poți insinua că Biserica a luptat contra instaurării comunismului. Majoritatea celor duși la Pitești, Sighet sau Aiud n-au fost duși acolo pentru că, ce să vezi, propovăduiau numele Domnului ori se rugau unui dumnezeu.

Biserica Ortodoxă a fost, în regimul comunist, complice a sistemului, în cea mai mare parte. Ca dovadă faptul că avem mai mulți turnători cu sutană decît martiri.

Între Chin și Amin îi are însă pe toți protagoniștii dreptcredincioși, gata să moară în numele Domnului. Iar pe călăi îi desenează drept niște luptători anticredință. Ba chiar au și ales un actor, ce joacă rolul unui popă, care seamănă cu Nicolae Steinhardt la bătrînețe.

Au fost și oameni omorîți de comuniști pentru credința lor. Au fost și unii pe care credința i-a ținut în viață. Au fost însă mulți, mulți alții care au ajuns acolo nu pentru credință și au supraviețuit nu pentru că au avut credință. Nu poți rezuma Sighetul, Aiudul sau Piteștiul la lupta comuniștilor cu Biserica și credința. Și nu poți pretinde că Biserica a luptat cu regimul, nici măcar într-o interpretare artistică, atunci cînd arhivele CNSAS sînt ticsite cu nume de popi și prelați turnători, cînd marea parte a instituției numită BOR a pupat în cur regimul comunist.

Între Chin și Amin, un film de Toma Enache, cu niște actori plus Kira Hagi.

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    Biserica a lupta impotriva comunismului cot la cot cu Mihai Sora. Dintre fata Regelui Fotbalului si fata Secretarului General al PMR, care e o actrita mai buna?

  2. #2

    E simpatic articolul, mai ales ca sa aliniaza perfect la noul trend “jos biserica!”. E adevarat ca sunt foarte multi popi care fac rau imaginii bisericii, dar sa-i bagi pe toti in aceeasi oala e dovada ca comunismul/totalitarismul/orice regim care a zis ca noi suntem buni ceilalti sunt rai si-a facut bine treaba. Dincolo de lupta asta continua impotriva instituiei bisericii, nu inteleg confuzia intre religie si biserica, intre un crestin pupator de moaste care nu face rau nimanui conform codului lui si un popa pedofil si hot. La sfarsit atat mai am de zis: aici in diaspora Biserica cu popii ei a facut o treaba buna sa tina o parte a comunitatii inchegata, sa-i ajute, sa le mentina identitatea, asa cum se intampla pentru multe alte relogii; sper ca copilul meu va intelege sa nu-si uite radacinile nici mostenirea care include credinta ortodoxa

  3. #3

    Cine se ia de filmul asta are ceva contra artistei Hagi.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]