Bulgarii vor să-l pună prim-ministru pe fostul lor președinte, Rumen Radev, care s-a cărat de la președinție ca să candideze la alegerile parlamentare. Radev le-a promis bulgarilor că-i scapă de corupție, dar le-a mai promis și că strînge legăturile cu Rusia și că nu mai ajută Ucraina. Iar bulgarii care i-au dat votul de dragul luptei cu corupția s-au făcut că nu aud că ăsta, ca Bilă al lui Marin Preda, vrea să-i împrietenească cu Putin și că i s-a acrit de Uniunea Europeană. Adică bulgarii i-au dat voturile pentru cam aceleași promisiuni de politichie externă cu care Orbán Viktor a pierdut alegerile din Ungaria. E adevărat însă că Orbán, cu partidul lui, devenise capelmaistrul corupției și-al autoritarismului din țara care parcă uitase că în 1956 făcuse revoluție împotriva comunismului importat din Rusia. Iar maghiarii l-au dat jos pe Orbán numai după ce l-au lăsat șaișpe ani să-i conducă spre est, dîndu-se patriot și mafiotizîndu-și partidul, în timp ce le arăta harta Ungariei Mari. Ce-i drept, același Orbán i-a băgat în NATO și în UE, pe cînd se dădea liberal, iar Occidentul îl ținea drept premiantul clasei țărilor estice scăpate din lagărul Tratatului de la Varșovia.
La noi, cînd s-a aflat că a căzut Orbán, cu tot sprijinul lui Trump care și-a trimis oamenii la Budapesta să-i facă reclamă pro-moscovitului, le-a căzut fața „suveraniștilor“ care se înfrățiseră cu el, într-o combinație care părea contra naturii suveranismului de pe malul Dîmboviței. Slugile papugiului-șef au vrut să profite de ocazie ca să-i ia locul, dar cum nu primiseră firman de la Moscova, noul Stambul al lor, s-au astîmpărat. Ba chiar s-au și țocăit cu el, după etern actuala rețetă „pupat Pieței Endependenți“ din Telegramele lui Caragiale. Tot atunci, partidele din coaliția guvernării, cu PSD cu tot, s-au îmbulzit să-l felicite pe noul viitor prim-ministru din Ungaria, de-ai fi zis că au uitat Grindeanu și Olguța Vasilescu să-l mai frichinească pe Bolojan, cu gîndul la propășirea europenismului la Budapesta.
Iar cînd au trecut bulgarii la euroi, despărțindu-se de leva, analiștii noștri economici s-au repezit să-i laude, măcar că Rumen Radev, văr prin alianță de idei cu răposatul Iliescu, fusese atît de contra, că umbla să pună de-un referendum, ca să afle ce părere are poporul despre operațiunea asta, care în primul moment i-a făcut pe calicii Bulgariei și mai calici. Cum însă acest amănunt nu se vedea din mașinile de pe Podul Prieteniei de la Giurgiu, la București ploua cu elogii la adresa vecinilor noștri care ne-au luat-o înainte la europenizare. Așa că atunci cînd din cuptorul Bulgariei profunde a ieșit rumen Radevul ăsta, odată s-a pleoștit europenismul nostru, de s-au înveselit din nou papugiii. Grindeanu și-a adus aminte că a fost omul lui Dragnea, iar Olguța, că a fost peremistă, și au dat asaltul ca la Smîrdan contra lui Bolojan, otomanul din capul lor. Aștept sondajele.
