Deși a fost mare fotbalist și este un antrenor de succes în România, dragul nostru Dan Petrescu ține să-și mențină discursul apocaliptic. Este un discurs greu de priceput și de acceptat, măcar pentru fericiții care au avut șansa de a vedea meciurile generației lui Dan, în Cupele europene și la mai multe turnee finale.
Răspoimîine e returul cu Lazio. Azi, luni, am rămas în minte tot cu declarațiile antrenorului de la CFR Cluj. Să nu ne facem iluzii, ar fi un miracol dacă ne calificăm – citînd aproximativ, cam așa declara mister Dan. Păi, de ce zici așa ceva, Bursucule, tocmai tu? Bătrînii microbiști, contemporani cu generația lui Hagi, Popescu, Munteanu, Lupescu sau Petrescu, bineînțeles, rămîn contrariați. Băieții ăia, fotbaliști adevărați (și mai erau atîția…), nu erau deprinși cu văicăreala. Își jucau șansa.
Mai mulți comentatori autohtoni au incriminat atitudinea alor noștri: în meciul cu romanii de la Lazio, dacii de la CFR puteau să joace mai curajos, mai ales că ăia au rămas cu un om în minus, din prima repriză. Din sihăstria lui arogantă, venerabilul Cornel Dinu mai sesiza un aspect: inițial, Dan Petrescu era un fundaș dreapta foarte ofensiv, în timp ce azi, ca antrenor, ține să rămînă defensiv. Nu-i singurul, desigur. Reinventările tactice – de la poziția de jucător la cea de antrenor – interesează un pic mai puțin, aici.
Nu de asta sună aiurea declarațiile lui Dan Petrescu, deja consacrate. Să nu ne facem iluzii, să nu așteptăm miracole… Păi, fratele meu, ce-ar mai însemna fotbalul dacă nu te bazezi pe iluziile tale și pe miracole? Desigur, miracolele se petrec rar. În schimb, mai pot să fie și provocate, cu ajutorul iluziilor. Bineînțeles că un campionat precum cel din România (vai de capu’ nostru) nu se poate compara cu Serie A, unde joacă Lazio. Totuși, fotbalistul Dan Petrescu a înscris niște goluri importante la niște turnee finale. Cum ar fi fost dacă jucătorul de atunci s-ar fi exprimat la fel ca antrenorul de acum? Să zică: noi, România, sîntem foarte mici, n-avem cum să rivalizăm cu investițiile unor mari puteri, precum Statele Unite sau Anglia! Cum ar fi fost dacă același mare fotbalist ar fi zis, la World Cup ’94: „Columbia și Argentina sînt niște echipe de neînvins. Columbia e condidată la titlul mondial (a zis și Pelé), iar Argentina e vicecampioană en-titre. Atunci, Dan Petrescu n-a zis așa cum zice acum. Marile succese ale fotbalului nostru (cîte au fost, așa cum au fost) s-au obținut pentru că ai noștri nu-și respectau exagerat adversarii și nici nu se plîngeau atîta că se pregătesc în condiții mai precare decît dînșii.
Dacă ar fi să ne tot comparăm cu cifrele financiare ale altor ligi din UEFA, păi, atunci nu ne mai rămîne decît să ne punem mîinile pe piept și să ne așezăm, cuviincios, în sicriu. Sperăm că nu asta îți dorești, Bursucule! Dan Petrescu face parte dintr-o generație care juca foarte bine, deși țara o ducea cam rău. Acum, cînd țărișoara o duce un pic mai bine, declarațiile lui nea Superdan sună cam prea trist. Sînt un bun pretext pentru juniori ca să devină convinși că nu mai e nimic de făcut în țara asta – de căcat, firește. În tinerețe, dragă Cubanezule, parcă erai altfel, mai curajos: îți plăcea stilul ofensiv, mai credeai în iluzii și miracole… Asta e, meciurile continuă. Hai România!
Cica ar fi cateva tari care au sateliti care provoaca iluzii. Si uneori, din cand in cand adica, pot provoca chiar miracole. Atat a priceput marele fotbalist ca tre’ sa faca. Inainte de meci sa zica ca-i imposibil ca apoi daca prin vreo imprejurare o sa ajunga sa castigi meritele sa fie culese de ,,antrenorul care-a prevazut ca adversarul e beton si si-a mobilizat picamerele”. Uite ca ,,generatia de aur” e bagata pana-n gat in mocirla asta pe care ei inc-o mai numesc fotbal si putinii suporteri inca nu s-au prins ca meritele performantelor reusite in trecut au fost ale acelora care-au creat si condus echipele si intr-o mica masura ale jucatorilor. Ca jucatori ,,talentati” avem si acum cu duiumul da’ nu mai sunt fauritori de echipe. Dane ,,fa-te ca lucrezi” ca doar jucati intr-o competitie proaspat inventata tocmai pentru echipe care se multumesc doar cu participatul.