Nicicând un partid nu s-a încolonat spre moarte cu atâta hărnicie cum o face azi PNL-ul, aripa câștigătoare. Fix așa ar fi arătat un plan bine pus la punct prin care poți să distrugi un partid. E planul unei implozii îndelung gândite – se demolează un partid sub ochii noștri, practic.
Dincolo de toate, sesizăm o voință condusă de un cod criptat. De-a lungul ultimilor doi ani de zile, am întrezărit în acea voință care zdruncina PNL-ul din toate alea mai multe: aroganță, securisme, răzbunare, prostie. Între timp, a rămas doar prostia. Prostia, ca un bolovan în care zi de zi își rup dinții coechipierii din echipa câștigătoare. În tot acest grup de pedeliști și ce-or mai fi ei, care stau în jurul lui Cîțu la umbra lui Iohannis, domnește prostia și atât. Nu mai există nici un alt calcul, nici măcar cel al unui experiment extraterestru. Duduie prostia, niște unii care-și dau cu bolovanul în testicule forțându-se ca, în timp ce fac asta, să cânte zâmbitori muzică populară și să închine ode ba lui Cîțu, ba domnului președinte. Nicicând, în cei 30 de ani, nu s-a lăsat așa repede întunericul asupra unui partid. După cum nicicând, în ultimii 30 de ani, un personaj politic nu a dat cu mecla de bordură cu mai multă voluptate decât Florin Cîțu.
Ce i se întâmplă PNL-ului azi, dincolo de catastrofa națională, chiar e de urmărit. E o curiozitate, o uimire, o mare perplexitate.