Invazioniștii

Cu mulți, mulți ani în urmă, un ziarist destul de celebru în epocă a fost vânat și fotografiat alături de mai tânăra soție și de copilul lor de doar câțiva ani pe o plajă de nudiști. Fotografiile au apărut într-un ziar de scandal, azi decedat în print, alături de explicații savante ale unor psihologi de televizor care spuneau că nudismul în sine nu e chiar dăunător, dar expunerea copilului la goliciunea adulților… și așa mai departe. În fapt, ziaristul cu pricina era renumit pentru practicarea naturismului, de zeci de ani, ba chiar încercase, într-o perioadă, să păstreze Vama Veche așa cum era pe vremea când acolo se strângeau doar câțiva hippioți care nu făceau din nuditate nici un scop în sine și nici nu se holbau la ceilalți de pe plajă de parcă tocmai ar fi scăpat din mănăstire. De aceea, fapta ziariștilor de scandal a fost, la vremea ei, mai mult decât inutilă și din cale-afară de mizerabilă. Nu-i nimic glorios pentru un paparazzo să facă poze pe o plajă de nudiști. De aia e plajă de nudiști, pentru că oamenii stau acolo in fundul gol. Dar nimeni nu face poze celorlalți. Ar fi, pe de-o parte, prea simplu, iar pe de alta ar însemna să încalci codul nerostit al unui astfel de loc. Da, dacă paparazzo-ul cu pricina ar fi surprins imaginile respective în buricul vreunui oraș, ar fi avut cu ce se lăuda, dar să încerci să prezinți drept compromițătoare niște fotografii cu oameni goi pe o plajă de nudism e ca și cum ai vâna în țarcurile lui Ion Țiriac și te-ai lăuda apoi că ești un bun țintaș. Ești un rahat.

O altă regulă nescrisă a plajelor

din 2 Mai sau Vama Veche era, pe vremuri, că nimeni nu iese la agățat în timpul orelor de goliciune. Femeile sau bărbații mai mult sau mai puțin atrăgători erau în siguranță în timpul zilei, când își expuneau goliciunea edenică razelor soarelui. Oricâte priviri s-ar fi îndreptat spre cei goi, prădătorii blajini așteptau venirea serii și o cât de firavă brumă de haine aruncate pe trup pentru a-și exersa capacitățile de socializare.

Și mai era ceva ce se întâmpla, pe vremuri: nudiștii, chiar dacă nu erau aplaudați la scenă deschisă de către întreaga societate, erau îngăduiți, acceptați, lăsați în pace. Nu prea vedea nimeni în nudism o perversiune, o deviație comportamentală, un mare atentat la pudoare. Chiar și pe vremea închistaților comuniști, nudiștii aveau locurile lor rezervate pe mai toate plajele din România, fără ca cineva să-i deranjeze sau să-și bage nasul prin gard pentru a simți mirosul depravării. Probabil că libertinismul redegist, țară ce oferea cu generozitate RSR turiști dezinhibați, a determinat autoritățile ce nu suportau barba sau părul lung la bărbați să închidă ochii în fața pilozității inghinale ce invada solariile în sezonul de vară.

Astăzi, însă, nu se știe cum,

nudiștii au ajuns marginalizații litoralului românesc. Vama Veche și 2 Mai, temple ale naturismului, pe vremuri, au devenit zone cucerite de puritani înțoliți până-n gât în haine de firmă, care strâmbă din nas la vederea unei țâțe dezgolite. Da, nici măcar topless-ul nu mai e privit cu ochi buni în locurile în care, nu mai departe de 10-15 ani în urmă, costumele de baie erau subiect de miștouri, iar purtătorii de slip erau bănuiți că se acoperă doar pentru că n-au ce ascunde.

Pe plaja dintre Eforie Nord și Eforie Sud se află, de zeci de ani, un solar destinat nudiștilor. Din șosea nu se vedea decât un zid, suficient de înalt pentru a nu lăsa privirile indiscrete să se strecoare înăuntru. Ei bine, cineva s-a gândit că acest obicei al dezgolirii la soare trebuie înfierat, așa că a dărâmat zidul cu pricina. Uite-așa, să vadă toată lumea cât de strigători la cer sunt acești urmași ai lui Adam și ai Evei care încă n-au mușcat din mărul cunoașterii și nu au bunul-simț de a se lăuda lumii cu frunzele lor de designer. Distrugerea acelui zid nu e în sine vreo mare șmecherie, dar seamănă enorm cu fapta paparazzo-ului de la Cancan, care voia să îndemne la luptă împotriva nudismului niște textiliști care, în adâncul sufletului, sufereau că, din diverse cauze, nu pot zburda la fel de liberi în apa mării. Să stai în coloana de mașini dintre cele două stațiuni, parcurgând patru kilometri în 50 de minute, într-o mașină în care nici aerul condiționat nu mai face față, și să-i vezi pe ăia liberi și neîngrădiți de haine, fie doar și pentru câteva ore… Păi, să nu devii, brusc, neoprotestant?

Goniți din sudul litoralului

de fițele și ideile preconcepute ale iubitorilor de aglomerație și gălăgie, oamenii ceva mai liberi și iubitori de plaje goale au migrat, încet-încet, spre nord. Până să apară investitorii imobiliari, plaja de la Năvodari era un bun loc de refugiu. N-a mai fost, în scurtă vreme. A apărut plaja de la Corbu și, mai spre nord, cea de la Vadu. La Corbu deja e la fel de aglomerat și de banal ca la Mamaia. Deci lista s-a micșorat iar. A rămas Vadu. Care, de ani de zile, luptă solitar cu invazioniștii.

Auzind că e un loc pustiu unde nu se plătește pentru campare, iubitorii de mocăciuni au năvălit aici, de prin 2010-2011, în număr din ce în ce mai mare. Îi recunoști ușor: stau un week-end și lasă în urma lor gunoaie de parcă o armată de îngrijitori de plajă ar aștepta doar să-i deservească pe ei, gratis. Dar nu asta-i definește, în primul rând. Invazioniștii sunt cei care, încet-încet, prin insistență și agresivitate, încearcă să-i îndepărteze pe primii veniți. Primi veniți care de ei fugiseră și de prin alte părți spre acest ultim refugiu continental. Dacă văd un cuplu de nudiști, de exemplu, retrași lângă cortul lor izolat, invazioniștii năvălesc în formație completă fix în acel loc. Mama, tatăl, doi copii și cele două soacre acrite de viață debarcă zgomotos în Lebensraum-ul refugiaților. Sunt 200 de metri de plajă goală în stânga și încă 200 de metri de plajă goală în dreapta. Ei, și? Ei acolo vor să fie, e dreptul lor. Își scot din mașină scaunele de plajă, umbrelele, masa de camping, cutiile cu mâncare care ar hrăni un sat mediu din Africa, grătarul și bateriile de vin. Se instalează cât mai zgomotos și cât mai aproape de victime. Vreo două ore trebăluiesc, urlă la copii, destupă sticlă după sticlă, pregătesc masa. După masă se tolănesc lenevoși pe scaune, iar mulțumirea unsuroasă de pe chipuri începe să le dispară când constată că s-au așezat lângă niște oameni goi. Și-ncep să discute cu voce tare, doar-doar s-o auzi cât mai departe. “Uite și la nesimțiții ăștia: stau în curul gol fără nici o jenă. Ei nu văd că sunt și copii aici? Cum îndrăznesc să umble așa în fața unor minori? Și măcar dacă ar fi niște fotomodele…” Și tot așa până când soarele începe să se îndrepte spre apus, semn că invazioniștii trebuie să se întoarcă la hotel sau acasă, după o binemeritată ieșire în natură. Cărând înapoi în mașină tot calabalâcul, continuă să bombăne și să pufnească, indignați că nu mai există în țara asta un loc în care să poți veni cu familia să bei un șpriț, să-ți bați copiii și să dai muzica la maximum fără să te izbești de niște sărăntoci care nici bani de haine n-au.

În definitiv, e țara lor, e lumea lor.

Vin peste tine oriunde te-ai afla. Fie că e o plajă izolată, fie că e un club sau o terasă unde veneai pentru că-ți plăcea muzica sau o anumită băutură, invazionistul le va găsi mai devreme sau mai târziu și va dori să le schimbe după chipul și asemănarea lui. De fiecare dată după ce distruge un loc mișto cu tenacitatea-i de pitbull decerebrat, invazionistul pleacă fericit, lăsând în urmă mormane de gunoi. Dacă ar lăsa mormane din el însuși, oricum nu s-ar simți nici o diferență.