Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

IOANA GRUENWALD: „De multe ori îmi spun că mîna divină a PR-ului trebuie musai să intervină și să-l ia de guler pe bietul autor, să-i dea o șansă”

Zoom IOANA GRUENWALD: „De multe ori îmi spun că mîna divină a PR-ului trebuie musai să intervină și să-l ia de guler pe bietul autor, să-i dea o șansă”

Scrie cărți, mai rar traduce din nemțește, dar marea ei specialitate sînt festivalurile de literatură. Împreună cu prietena ei Oana Boca a înființat cîteva astfel de festivaluri, plus că se ocupă de organizarea altora. Nu e nemțoaică, în ciuda numelui – dobîndit prin căsătorie  –, dar are o minte bine organizată și o putere de muncă nemțești.

Cristian Teodorescu: Cum e să fii organizator de festivaluri literare și de alte alea, culturale, în România de azi?

Ioana Gruenwald: În anii în care am lucrat la reprezentanța Tîrgului de Carte de la Frankfurt și am pus pe roate tot felul de proiecte româno-germane pot spune că m-am jucat de-a „organizatul”. În acel context, banii nu erau problema, veneau de cele mai multe ori pe filieră germană, din fonduri de cooperare europeană, trebuia doar să găsești temele și ideile potrivite. Abia ca freelancer am început să simt „complexitatea vieții”: degeaba ai o idee sau mai multe în cap, trebuie să vorbești cu oricine are răbdare să te asculte, să scrii proiecte, să le pitchuiești, să le modifici sau să le omori, după cum ți-e norocul. Surpriza vine atunci cînd te uiți în urmă și constați că tocmai ai terminat aia, ai început ailaltă și mai ai pe țeavă una-alta.

C.T.: Care sînt marii prieteni ai cărții? Dar marii ei dușmani?

I.G.:Care să fie? Omul și metehnele lui.

C.T.: Cum ai devenit organizatoare de evenimente culturale?

I.G.: Acum aproape zece ani, cînd balaurul cu două capete care este Headsome Communication și-a început activitatea, eu și Oana Boca simțeam că lipsesc evenimentele literare,de pe piața de carte. Exista copilul teribil, FILB (Festivalul Internațional de Literatură, București), care, dacă nu l-ar fi iubit cîțiva parteneri inimoși, nu ar fi putut aduce atîția autori de top în  Clubul Țăranului și nici atîția fani care să-i aplaude prin fumul de țigară. În rest, nu se inventaseră încă nici FILIT-ul (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, Iași), nici restul festivalurilor de literatură din țară. Ne-am găsit noi să facem Gala Industriei Cărții – Bun de Tipar. Voiam ceva big, la care să participe toată lumea și, culmea, să fie cu toții fericiți. Nu poate nimeni să zică acum că nu ne-am dat silința, timp de patru ani, dar dragoste cu sila, iată, nu se poate. Am intrat apoi în faza „conceptuală” în care, probabil, ne mai aflăm și acum: atacăm tematici precise și parteneri diferiți, rămînînd însă fidele ideii de promovare a cărții. Copilul comun, al nostru și al partenerilor noștri de la Timișoara, este însă FILTM (Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara) și ne uităm mîndri la el cum a intrat deja la școală. Vorbește în mai multe limbi străine.

C.T.: Lansările clasice de carte ar trebui aduse la zi?

I.G.: Dintotdeauna lansările de carte s-au făcut cu cei care au contribuit direct la facerea cărții și cu rudele și prietenii acestora. Îmi amintesc adeseori de botezuri în familie care aveau cam aceeași atmosferă afabilă. Parcă o discuție cu autorul cu pricina și o lectură simpatică mi se păreau un format mai nimerit, deși la ora asta e greu de emis o rețetă valabilă.

C.T.: După tine, se citea mai mult „înainte”, cum spun unii, sau asta e mai mult o iluzie, cum zic alții?

I.G.: Cititul are legătură cu timpul liber al părinților și cu modul în care ei administrează timpul liber al copiilor lor. „Înainte” aceste skills-uri parentale erau unele absolut de bază, acum, e adevărat, ele trebuie să fie din ce în ce mai sofisticate ca să ajungi să faci din copilul tău un adult care citește de drag. Nu pot să mă abțin să remarc că sistemul de învățămînt de la noi devine tot mai mult un dușman al acestor skills-uri de care pomeneam.

C.T.: Ce viitor au librăriile, cînd lumea se  îndreaptă tot mai mult spre achizițiile prin poștă?

I.G.: Și-au smuls cu toții părul din cap cînd au apărut primele e-book-uri, s-a anunțat sfîrșitul librăriilor legendare de la New York, Londra sau Paris. S-a trecut și peste asta, vînzările de „carte analogică” s-au redus, dar s-au și stabilizat, și poate că librăriile tradiționale vor deveni niște cluburi pentru fani, ceva „klein aber fein”, dar tot vor rămîne. Doar patronii lor vor trebui să-și mai reducă din aspirațiile financiare.

C.T.: Crezi în valoarea literară care se impune singură sau în PR-ul valorii?

I.G.:De multe ori îmi spun că mîna divină a PR-ului trebuie musai să intervină și să-l ia de guler pe bietul autor, să-i dea o șansă, dar apoi văd cum multe cărți intră de capul lor pe scena literară, dînd ușa de perete – e complicat, așadar, contextul decide pentru noi, de multe ori. Pentru a avea însă conștiința împăcată, editorul ar trebui să bage PR-ul în funcție, de cele mai multe ori, încercînd să „personalizeze” pe cît posibil lansarea la apă fiecărei cărți.

C.T.: Ce știi despre cititorii care pleacă din țară la muncă, îi mai interesează literatura română?

I.G.: La muncă pleacă oameni, nu cititori, și la fel cum sarmaua va fi mereu în topul preferințelor lor culinare naționale, oriunde s-ar afla, tot așa și o carte în limba maternă ar trebui să-i tenteze din cînd în cînd. Ar trebui.

C.T.: Cei care se întorc mai trec pragul librăriilor?

I.G.: Carte în limba română nu se găsește în librăriile din străinătate și nici nu se va găsi prea curînd, așa că o vizită la rude poate însemna și una la librărie, de ce nu? Acum mai mulți ani, am organizat un transport de carte românească pentru o bibliotecă din Germania. Era o bibliotecă de penitenciar care nu făcea față cererilor de lectură în limba română. Ne-am străduit să facem o ofertă cît mai diversificată.

C.T.: Din observațiile tale, pe categorii de vîrstă, cine citește mai mult?

I.G.: „Mult” însemnînd aici „mai mult decît o carte pe an”, dacă ne luăm după statisticile europene referitoare la România, fiindcă altele nu avem. Ca să nu greșim grav, putem spune că cel mai mult se citește între 8-12 ani – și fiindcă sexul frumos citește mai mult, pretutindeni în lume, reiese că puștoaicele românce sînt în top.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]