Nu e nici un dubiu că președintele Iohannis a stabilit cîteva recorduri. E cel mai înalt, cel mai arătos, cel mai bun vorbitor de germană și cel mai bun jucător de tenis dintre președinții României. E și președintele cu cea mai drăguță nevastă și cu cele mai multe week-end-uri petrecute la Sibiu. Dar acest excepționalism e contrabalansat de însușiri banale, de ocupații șterse, comune tuturor înaintașilor săi, cu excepția, poate, a lui Emil Constantinescu. Una dintre ele îl trage mai cu seamă înapoi, îl scufundă în previzibilul președinților de rînd, bîntuiți de aspirații vulgare și de scopuri tipice omului obișnuit. Vorbim despre faptul că Iohannis, la fel ca toți ceilalți, acaparează serviciile secrete. Pas cu pas, oamenii lui au pus mîna pe butoane, pe dosare și pe microfoane. La SRI l-a instalat pe Hellvig și a schimbat 20 de șefi, lăsîndu-l pe Coldea mai izolat ca insula Sfînta Elena, singur cu memoriile lui. La SIE i-a sucit gîtul lui MRU și a dat de înțeles că locul îl așteaptă pe Bușoi imediat ce va exista în Parlament o majoritate suficient de temătoare care să-l voteze. Pînă atunci, interimatul și supunerea sînt asigurate de veșnicul adjunct Silviu Predoiu, elevul răpăsatului Stamatoiu, șeful spionilor comuniști. STS și SPP n-au ridicat probleme de preluare, ele trecînd de la început, cu arme și timpane, în tabăra președintelui. Mai rămăsese DIPI, dar acolo, în colaborare cu DNA și SRI, au fost puși sub acuzare 24 de ofițeri. La DIPI se curăță locul, iar garnitura de fideli urmează să vină tiptil de la alt serviciu.
Pentru primii doi ani de mandat nu-i rău. Doar Băsescu și Nicolae Ceaușescu au fost mai rapizi. Dar ei, așa cum spuneam, sînt depășiți de Iohannis. Unul la înălțime și limbi străine, celălalt la păr și abstinență.