Caţavencii

Iohannis, minut cu minut

Ne-a vorbit Mutu’. Prilej de mirare și îngrețoșare.

Dar ce-a zis Mutu’?

Mutu’: „Rezultatele votului de acum o săptămână ne-au adus însă într-un nou moment de cumpănă“.

Greșit, nu rezultatul votului de acum o săptămână, ci zece ani de aroganță și nesimțire.

Mutu’: „Am încercat împreună să construim o țară mai justă și mai prosperă“. Nu. O dată că nu am încercat împreună, ci te-ai ocupat tu cu o gașcă de oameni bolnavi după putere, altă dată că nu ați reușit decât să distrugeți ce mai era cât de cât funcțional.

Mutu’: „Am fost martori la transformarea sistemului nostru de sănătate și de educație“. Martori ca martori, dar noi sperăm să avem cât mai repede niște inculpați în treaba asta.

Mutu’: „Cea mai amplă consultare postdecembristă în domeniu s-a concretizat în promulgarea noilor legi ale educației, care au setat cadrul pentru reforma sistemului de învățământ“. Singurul lucru bun adus de „România educată“: ne-am dat seama că avem nevoie de o reformă a sistemului de Educație.

Mutu’: „Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulțumit și pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient“. Hai sictir!

Exit mobile version