Groaza și fiorul suspansului planează asupra poveștii asemeni pterodactililor din Jurassic Park III: patria dinozaurilor e în pericol! Vulcanul uitat s-a trezit din nou la viață și erupția iminentă amenință să radă de pe fața pămîntului paradisul terestru. De la un punct încolo, e chiar plăcut să vezi cum turme de iliești, ghermani, năstași, drăgni, tăriceni și dăncili fug de rup pămîntul din calea dezastrului, doar pentru a sfîrși înecați în mare sau uitați pe țărm de vaporul care duce umanitatea spre zona civilizată a lumii.
Dar nu e totul pierdut. Un răsuflat imens de ușurare se aude din toate cimitirele din Teleorman în timp ce ultimii dinozauri sînt aduși în cuști într-un viloi de neam prost, vag similar unui căsoi din Alexandria, deși poate mai mic și mai sărac. În definitiv, nu e decît reședința unui biet miliardar american, nu a unui bugetar român.
Și iată, capitalismul sălbatic își arată colții precum un T-Rex pasionat de igiena dentară: toți dinozaurii rămîn în cuști și vor fi vînduți la licitație, ceea ce le dorim și lor. Din păcate, spiritul pueril de justiție intervine și toți saurienii sînt eliberați în lumea largă, unde vor face tot posibilul să aducă omenirea în era înapoiată a Jurasicului. Dar asta știm deja din filmul original, lansat în România în zorii anilor ’90.
Aș putea să închei textul aici și să vă las cu impresia că Jurassic World: Fallen Kingdom poate fi o experiență agreabilă dacă îl priviți în cheia potrivită. Din păcate, majoritatea spectatorilor vor privi nu prin chei, ci prin ochelari 3D, deci se impun niște precizări de bun-simț.
Povestea este ADN de dăncilozaur și grapinidactil impregnat cu inteligența prezentă în cele mai urîte stereotipii despre votantul clasic al PSD. Nimeni nu pretinde măiestrie narativă cînd faci filme despre „Dinozauri, ceva merge rău, fugim două ore de dinozauri”. Dar să renunți și la minimul efort de a pretinde că nu ești venit din Cretinacic, deja e prea mult. Dacă seria nu s-a jenat nici în filmele precedente să dea vîrtos prin gropi, acum traseul pare să insiste: „Nu e drum mai bun ca hopul, nici roată ca tîrnăcopul”. Și dacă vi se pare că asta sună stupid, n-ați auzit dialogurile din film.
Dar abia la partea de acțiune se vede că realizatorul a fost lovit de un meteorit de incompetență. Avem dinozauri! Și vulcan în erupție! Și mercenari ucigași! Și dinozauri făcuți în laborator să ucidă! Și arme cu laser și ultrasunete!
Și, cu toate astea, nivelul de adrenalină și de suspans nu depășește nivelul adus de un serial de sîmbătă dimineață din ultimul deceniul al mileniului trecut. E prea mult, prea amestecat și, de la un punct încolo, tratat prea caricatural ca să mai conteze. E primul film în care dinozaurii au devenit extrem de plicticoși, reduși la stadiul umilitor de contur de mucava într-o plimbare la Disneyland.
Și actorii? E greu să le spui actori cînd ei n-au nici măcar roluri de jucat. N-am mai văzut atîta lipsă de personalitate de la un serial de prost gust în care un veoricaptor se joacă de-a prim-ministrul unei țări desigur imaginare, pentru că logica și bunul-simț refuză să accepte că așa ceva ar putea exista în realitate. Filmul nu are actori proști, dar are partituri călcate în picioare de turme de brontozauri, pentru că nu poți explica altfel atîta platitudine.
În final, Jurassic World: Fallen Kingdom e o plimbare care nu consumă nici măcar umbra unui neuron printre efecte speciale și dinozauri ucigători, dar deloc înfricoșători. Dacă vă plac plimbările de carnaval, atunci e decent. Dacă nu, atunci e vina voastră că ați ales un film realizat de inși care se trag din dinozauri și păstrează, în ciuda evoluției, același creier de găină al străbunilor.
Jurassic World: Fallen Kingdom. R.: J.A. Bayona. Cu: Bryce Dallas Howard, Chris Pratt, Ted Levine.
