Ion Mihalache a fost urmașul unui lung șir de țărani, al cărui capăt se pierde în bezna seculară a agriculturii fără speranță. A fost un băiat vesel, vioi și isteț, gata mereu să se ia la trîntă cu greutățile muncii la cîmp și cu trei-patru țărani deodată. Aceeași dîrzenie a arătat-o la școala primară, unde a învățat pe dinafară toată producția de poezie a României din perioada 1840-1890. A ajuns, pe această cale, învățător, ceea ce, pentru condiția lui socială, echivala cu un doctorat la Paris.
Învățătorul Mihalache a fost gospodar și cugetat, atent la nevoile obștii, săritor cu sfatul ori de cîte ori era nevoie. Cînd nu mergea cu sfatul, învățătorul era gata să sară cu parul, dar numai dacă adversarii depășeau un număr de două cifre. Priceperea lui cu mîinile goale făcuse turul județului Argeș și se extindea încet-încet spre centrul Bărăganului.
În 1916, cînd România a intrat în război, Ion Mihalache s-a înrolat voluntar și a luptat cu un curaj despre care ordinul “Mihai Viteazul” spune prea puține. Pe Valea Dîmboviței a organizat apărarea eroică a retragerii, iar la Oituz și Mărășești a fost primul „P” din „Pe aici nu se trece!”. Statura lui de țăran voinic și fața de om serios, cu mustața cît o dropie, dădeau încredere țăranilor ascunși sub vestoane. Oamenii îl ascultau, îl urmau și îi păstrau figura pe retină cînd cădeau secerați. Nici unul din gloanțele lunetiștilor germani n-a reușit să-l doboare pe Ion Mihalache. În schimb, soldații care se vînturau pe lîngă el încasau în plin loviturile ratate.
Pînă să i se ivească a doua oară ocazia de a se feri de gloanțe – în al doilea război mondial –, Ion Mihalache a înființat o cooperativă țărănească la Topoloveni. Ca șef al Partidului Țărănesc, el era convins că agricultura bate industria, așa cum Antanta îi bătuse pe nemți. Dezvoltarea societății cădea, așadar, în spinarea secerișului și a semănatului, a mulsului și a tunsului, a culesului și a treieratului, a sărăciei agrare și a raiului sătesc. În falansterul sămănătorist de la Topoloveni, Mihalache i-a organizat pe țărani pe tarla așa cum îi organizase pe linia frontului. I-a disciplinat, i-a încurajat și i-a pus să atace pămîntul cu eroismul de la Mărășești. Rezultatul a fost uimitor. Recoltele au crescut, veniturile cooperativei au dat pe dinafară, au apărut școli speciale, dispensare, băi sătești și cămine culturale, iar țăranii au trăit o vreme ca boierii.
2.691 de vizualizări
