Filipică? Doar Pastorală de Paşte, ce-a lovit în moalele capului. „Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, cînd desfrînarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim?“
Reporter: Ce-i de făcut?
Laurenţiu Streza: Să ne apropiem de Domnul!
Rep.: Mai putem, părinte?
L.S.: Niciodată nu este prea tîrziu în relaţia noastră cu Dumnezeu.
Rep.: De ce facem ceea ce facem?
L.S.: Omului îi trebuie disciplină, educaţie, nu trăieşte în pustiu, nu poate trăi fără modele. Nu poate fi un sălbatic. Or, astăzi societatea în care trăim nu cultivă decît instinctele. Nimic altceva decît instinctele. Instinctele dau răul, nu poţi trăi doar din instincte. Priviţi în jur, cîţi renunţă la educaţie doar pentru a împuşca francul mai uşor? Care sînt modelele noastre? Modelul lui Iisus, credinţa, suferinţa pentru o idee, generozitatea, dăruirea? Nu! Acum pînă şi-n cuta unei danii găseşti interesul. Unde ajungem? Nu vorbesc că este o criză economică fără precedent, că abia crezi că te înlesneşti, că imediat eşti doborît cu furie la pămînt. Înţeleg că pentru oamenii nevoiaşi asta e ceea ce deznădăjduieşte, distruge pacea familiei, încrederea în sine, dar calea Domnului nu trebuie abandonată, pusă între acolade, pusă sub semnul încă unui desfrîu. Zilele astea pentru creştinătate alt exemplu nici nu există.
Rep.: Dar prea rău ne-aţi lovit pe noi, nevolnicii!
L.S.: E prea mare răul.
Rep.: Ne jupoaie popa la înmormîntări, la botezuri, la nunţi.
L.S.: Nu sînt astea argumente să nu-ţi trăieşti viaţa drept. N-avem putere în noi. Fă-te tu puternic în sinea ta şi-l vezi şi pe preot cum se dă după tine.
Rep.: E lumea urîtă şi rea.
L.S.: Dar nu e a noastră, nu noi am făcut-o aşa? Ba noi am făcut-o, noi, chiar noi.